Mirela Marinescu, APT: Doar în România se mai angajează absolvenți de facultate în call centere
Există pe piața locală câteva companii private care și-au propus să angajeze personal din rândul absolvenților de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat, a spus Mirela Marinescu, Head of Executive Search în cadrul companiei de recrutare și închiriere de forță de muncă temporară APT. În ultimii patru ani, peste 350.000 de absolvenți de liceu nu au reușit să promoveze examenul…
Foto: Ziarul Financiar
Există pe piața locală câteva companii private care și-au propus să angajeze personal din rândul absolvenților de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat, a spus Mirela Marinescu, Head of Executive Search în cadrul companiei de recrutare și închiriere de forță de muncă temporară APT. În ultimii patru ani, peste 350.000 de absolvenți de liceu nu au reușit să promoveze examenul de bacalaureat, aceștia formând, în total, două promoții complete de absolvenți de liceu care au “ratat” examenul.
“O serie de firme private pregătesc (din rândul liceenilor fără bacalaureat – n.red.) personal pentru call-center, unde numai în România se întâmplă să fie absolvenți de studii superioare, pentru că în străinătate astfel de poziții sunt ocupate de absolvenți de studii medii. Sunt astfel de speranțe pe piața privată, dar în zona publică nu știu să se fi creat astfel de cursuri. O alternativă pentru tineri sunt și școlile postliceale, unde se poate intra fără bacalaureat”, a spus Mirela Marinescu, care a fost prezentă la cea de-a XII-a ediție a HR Insider, dezbaterea lunară pe teme de resurse umane organizată de ZF Corporate (serviciul de știri cu plată al Ziarului Financiar). Tema ediției de astăzi a fost: „Ce specializări se caută pe piața muncii, dar nu se învață în școlile, liceele și facultățile din România?”
Ea a mai precizat că o consecință a nevoii de pe piața muncii a mai fost și apariția de colegii tehnice care au creat școli profesionale sau faptul că o parte dintre școlile profesionale existente în Botoșani, Craiova sau în București au primit acreditare.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile