Mișcare în acționariatul Practic București înainte de delistare: pachetul cipriot de 32%, evaluat implicit la 286 mil. lei, a trecut de la IBTCYRO Holding la Wellkept Properties
Depozitarul Central a înregistrat marți transferul unui pachet de 190.976 de acțiuni, echivalentul a 32,153% din capitalul Practic SA București (simbol bursier PRBU), din contul societății cipriote IBTCYRO Holding Ltd în cel al Wellkept Properties Ltd, tot din Cipru, potrivit…
Foto: Ziarul Financiar
Depozitarul Central a înregistrat marți transferul unui pachet de 190.976 de acțiuni, echivalentul a 32,153% din capitalul Practic SA București (simbol bursier PRBU), din contul societății cipriote IBTCYRO Holding Ltd în cel al Wellkept Properties Ltd, tot din Cipru, potrivit unei informări transmise Bursei de Valori București.
Operațiunea a fost realizată ca transfer direct, în afara pieței, în baza art. 70 alin. 1 lit. g din Regulamentul ASF nr. 10/2017 privind depozitarii centrali. Documentul nu menționează prețul tranzacției și nici rațiunea acesteia.
Raportat la ultimul preț de tranzacționare, de 1.500 de lei pe acțiune, pachetul transferat ar avea o valoare implicită de circa 286 mil. lei, însă reperul trebuie privit cu prudență – ultima tranzacție cu titlurile PRBU datează din 24 aprilie, iar lichiditatea acțiunilor a fost minimă în ultimii ani. Compania are o capitalizare de aproximativ 891 mil. lei.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc
1 min
Liviu Popescu