zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

MJM a primit ok-ul ASF pentru delistare

Distribuitorul de mașini de ambalare MJ Maillis (simbol bursier MJM), controlat de firmele americane de investiții HIG Bayside Advisers și HIG Europe Capital Partners, a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a se delista de la bursă pe 23 martie.

de Corina Matei , Editor Web 18.03.2015 · 19:07 1 min de citit și în ziarul tipărit

Distribuitorul de mașini de ambalare MJ Maillis (simbol bursier MJM), controlat de firmele americane de investiții HIG Bayside Advisers și HIG Europe Capital Partners, a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a se delista de la bursă pe 23 martie.

Acțiunile companiei sunt suspendate de la tranzacționare din decembrie 2014, când a început oferta de preluare a pachetului de 0,22% aflat în proprietatea acționarilor minoritari. Oferta de preluare s-a încheiat pe 22 decembrie. Compania a oferit 6.566 lei pentru acest pachet de acțiuni (0,1 lei/titlu). MJ Maillis, listată pe bursa de la București în 2001, are o capitalizare de 27,8 milioane de lei.

România este una dintre cele 18 țări în care operează grupul MJ Maillis, înregistrat în Grecia, cu afaceri anuale de 280 mil. euro. Filiala locală a raportat la nouă luni vânzări de 24,8 mil. lei, în scădere cu 2,2% față de anul anterior, și pierderi de 1,7 mil. lei, la jumătate față de pierderile din 2013.

Citește și