zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Modificări fiscale pe final de an: creșterea impozitului pe dividende la 10%. Contzilla: Dacă se face o hotărâre AGA pe 2024 și se achită impozitul de 8% până la 25 ianuarie 2025, chiar daca nu sunt și efectiv plătite, dividendele vor fi impozitate cu vec

Impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%, conform proiectului de ordonanță publicat astăzi de Ministerul de Finanțe și care va fi aprobat în ședința de guvern de mâine. Contzilla, companie de consultanță, scrie că  dacă se face o…

de Răzvan Botea , Reporter 29.12.2024 · 17:31 2 min de citit și în ziarul tipărit
Modificări fiscale pe final de an: creșterea impozitului pe dividende la 10%. Contzilla: Dacă se face o hotărâre AGA pe 2024 și se achită impozitul de 8% până la 25 ianuarie 2025, chiar daca nu sunt și efectiv plătite, dividendele vor fi impozitate cu vec

Foto: Ziarul Financiar

Impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%, conform proiectului de ordonanță publicat astăzi de Ministerul de Finanțe și care va fi aprobat în ședința de guvern de mâine. Contzilla, companie de consultanță, scrie că  dacă se face o hotărâre AGA pe 2024 și se achită impozitul de 8% până la 25 ianuarie 2025, chiar daca nu sunt și efectiv plătite, dividendele vor fi impozitate cu vechea cota, de 8%.

„Cu doar doua zile înainte de încheierea anului 2024, suntem loviți de noi surprize fiscale. Ne-am obisnuit cu modificări anuale, dar nu la un asemenea nivel de pripă și lipsă de previzibilitate. Duminica, 29 decembrie 2024, a fost publicat pe site-ul MF un proiect legislativ care aduce cateva masuri fiscale cu impact negativ pentru micii antreprenori dar si pentru salariatii care beneficiau de facilitati fiscale”

Despre creșterea impozitului pe dividende, Contzilla remarcă: „Reținem că textul legii face referire la dividende distribuite (adică aprobate prin Hotărârea AGA) și nu la cele efectiv plătite. Astfel, dacă se face o hotărâre AGA pe 2024 și se achită impozitul de 8% până la 25 ianuarie 2025, chiar dacă nu sunt și efectiv plătite, dividendele vor fi impozitate cu vechea cotă, de 8%”, transmit reprezentanții Contzilla.

Citește și