MOL România, primul retailer de carburanți care intră pe piața de aproape 4 mld. euro a mărcilor private: Este un pas care va contribui la dezvoltarea segmentului de vânzări non-fuel
MOL România, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul petrolier local, spune că segmentul non-fuel joacă un rol cheie în strategia de dezvoltare, cel mai recent pas făcut la nivel de grup fiind intrarea pe segmentul mărcilor private.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Primele produse alimentare sub marcă proprie sunt chipsurile Crunch&Go și o băutură energizantă, Jim, intrarea pe acest segment fiind o mișcare la nivelul întregului grup ♦ MOL, grupul petrolier deținut de statul maghiar, are o rețea regională formată din peste 2.000 de benzinării dintre care 247 sunt în România.
MOL România, unul dintre cei mai mari jucători din sectorul petrolier local, spune că segmentul non-fuel joacă un rol cheie în strategia de dezvoltare, cel mai recent pas făcut la nivel de grup fiind intrarea pe segmentul mărcilor private. În România, mărcile private au ajuns la finalul anului trecut să aibă o cotă de piață de 15,1% în totalul vânzărilor de bunuri de larg consum, după o creștere de 15% versus 2020, arată o analiză a companiei de cercetare de piață Nielsen. Ponderea acestor produse diferă însă de la un segment la altul, ajungând la 22% în cazul bunurilor alimentare. În total, piața mărcilor private poate fi evaluată de circa 3-4 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF.
„Am lansat recent pe piața locală noi produse marcă proprie: Jim, băutura care conține cinci tipuri de vitamina B, disponibilă și în varianta fără zahăr, precum și chipsurile Crunch&Go, cu patru arome diferite. Pentru aceste produse am primit deja feedback foarte bun de la clienții noștri și credem că și acest pas va contribui la dezvoltarea segmentului de vânzări non-fuel“, spune Camelia Ene, CEO & country chair, MOL România.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea