Moment istoric pentru industria de IT din România: UiPath, un start-up tech pornit într-un apartament din București, s-a listat la New York, pe cea mai puternică bursă din lume
Visul pe care l-au avut mai multe generații de antreprenori din IT din România a devenit ieri realitate odată cu listarea UiPath, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York - evenimentul fiind marcat de prezența la bursă a unei echipe conduse de cofondatorii Daniel Dines și Marius Tîrcă.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Producătorul de roboți software a strâns peste 1,3 mld. $ de la investitori la un preț de 56$ pe acțiune ♦ Analiștii estimau că acțiunile vor deschide la minimum 62-64$ ședința de tranzacționare.
Visul pe care l-au avut mai multe generații de antreprenori din IT din România a devenit ieri realitate odată cu listarea UiPath, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York – evenimentul fiind marcat de prezența la bursă a unei echipe conduse de cofondatorii Daniel Dines și Marius Tîrcă. Dines a devenit primul român care a sunat clopoțelul bursei de la New York pentru a marca listarea propriei companii. Ascensiunea UiPath într-un gigant care domină piața globală în plină explozie a roboților software care automatizează sarcinile repetitive din companii este cu atât mai spectaculoasă cu cât industria de IT din România este una care lucrează în principal la export, dezvoltând componente de aplicații pentru companii străine, și nu pentru dezvoltarea de produse proprii.
UiPath a anunțat că a vândut acțiuni din oferta sa publică inițială (IPO) peste intervalul țintă, adunând astfel de la investitori 1,34 miliarde de dolari. Compania a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preț de 56 de dolari pe acțiune, evaluând UiPath la 29 de miliarde de dolari, scrie Reuters. Analiștii estimau că UiPath va debuta pe piață la un preț pe acțiune de peste 62-64 $, deci cu 10-14% peste cel la care s-au vândut acțiunile.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea