Nici măcar companiile din energie nu-și mai pot plăti factura: DEER, cel mai mare distribuitor de energie al României, parte a grupului Electrica, obligat să își diminueze consumul de utilități cu 25%
În urma analizei actualului context în care se desfășoară activitatea DEER, corelat cu bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 se impun măsuri în regim de urgență ca urmare a constrângerilor bugetare.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Prețul energiei și al gazului natural a ajuns la un nivel greu de suportat chiar și pentru companiile active în domeniul energetic ♦ Un exemplu este cel al Distribuție Energie Electrică România (DEER), parte a grupului Electrica, ce are peste 3,7 milioane de consumatori conectați și care trebuie urgent să-și diminueze cantitățile de energie consumate pentru propria activitate.
„În urma analizei actualului context în care se desfășoară activitatea DEER, corelat cu bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2022 se impun măsuri în regim de urgență ca urmare a constrângerilor bugetare“, se arată într-un document intern al DEER semnat de Niculae Havrileț, directorul companiei, și văzut de ZF. Astfel, DEER va trebui să implementeze măsurile necesare astfel încât consumul de energie electrică, gaz metan și apă al companiei să se reducă cu 25% față de anul trecut. Lunar diviziile DEER vor raporta rezultatele către Departamentul patrimoniu și management clădiri.
Situația este aproape neverosimilă și arată nivelul imposibil de susținut, pentru orice companie, la care au ajuns facturile la utilități. Scumpirea energiei și a gazului natural din ultimul an, tendință vizibilă încă din martie anul trecut, scoate la iveală multiple anomalii ale piețelor din România, dar și incapacitatea statului de a gestiona din timp o criză care acum duce în corzi toată economia. În timp ce producătorii au marcat profituri de vis, sub protecția lipsei de acțiune a autorităților locale, restul economiei cedează sub presiunea celor mai mari prețuri din istorie. Mai departe, statul are în mâini 80% din producția de energie din România și posibilitatea de a stabili prețul acesteia pentru șase luni de zile, dar în loc de a lua cea mai simplă măsură preferă să dea vina pe furnizorii străini și să implementeze scheme încâlcite care oricum nu asigură protecție pentru toți consumatorii.
Citește și
2 min
Ioana Matei
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan