zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Nicolae Bănică, CEO al OSCAR Downstream: Pentru 2024 am alocat un buget de investiții de peste 10 milioane de euro. Ne concentrăm pe consolidarea poziției pe piață și pe intrarea în segmentul de retail

Cu o prezență în busi­ness de peste 20 de ani, OSCAR Down­stream a devenit cel mai mare jucător independent de pe piața petrolieră locală, axat pe segmentul B2B.

de Mirela Turlan , Editor Web 15.05.2024 · 18:17 3 min de citit și în ziarul tipărit
Nicolae Bănică, CEO al OSCAR Downstream: Pentru 2024 am alocat un buget de investiții de peste 10 milioane de euro. Ne concentrăm pe consolidarea poziției pe piață și pe intrarea în segmentul de retail

Foto: Ziarul Financiar

♦ Unul dintre cele mai importante planuri de dezvoltare pe care OSCAR Downstream, cel mai mare jucător independent din piața petrolieră locală, îl are pentru anul acesta este intrarea pe segmentul de retail de carburanți cu brandul propriu, gândit pentru segmentul premium de consumatori ♦ Dar la acesta se adaugă investiții pe toate segmentele de activitate deja mature, bugetul pentru anul acesta fiind de 10 milioane de euro.

Cu o prezență în busi­ness de peste 20 de ani, OSCAR Down­stream a devenit cel mai mare jucător independent de pe piața petrolieră locală, axat pe segmentul B2B. Compania deține șapte depozite de stocare, amplasate la o distanță de circa 200 de kilometri  unul de altul, localizate în Șercaia (județul Brașov), Zădăreni (județul Arad), Ocna Mureș (județul Alba), Roman (județul Neamț), Craiova (județul Dolj), Fundulea (județul Călărași), Constanța (județul Constanța). Depozitele din Șercaia, Zădă­reni, Ocna Mureș și Roman sunt construc­ții green­field. Mai departe, compania are o rețea de benzinării care a depășit 110 stații de distri­buție la nivel național: 30 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul OSCAR Drive, pozițio­nate de-a lungul principalelor drumuri comerciale, și peste 80 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, pentru clienții B2C (număr în creștere). La acestea se adaugă peste 2.500 de stații de incintă OSCAR -DIESELPoint, dar și un parc propriu de peste 100 de autocisterne. Anul trecut, compania a ajuns la un business de 1,47 de miliarde de euro și este deținută de omul de afaceri Alin Niculae. Pentru anul acesta, evoluția vânzărilor, cel puțin pentru primul trimestru, a adus o ușoară creștere față de perioada similară din 2023.

„În mod tradițional, ritmul de creștere al vânzărilor accelerează spre finalul pri­mu­lui trimestru. Anul 2024 a început în aceeași li­nie și am închis primul trimestru cu rezul­tate în creștere ușoară față de anul prece­dent“, spune Nicolae Bănică, CEO al OSCAR Downstream. Potrivit acestuia, rezultatele reflectă activitatea clienților cu care com­pania lucrează. „Industriile pre­do­minante din portofoliul nostru au o oare­ca­re sezo­na­li­tate, cum sunt agricultura sau con­struc­țiile, sau depind de evoluția sectoa­re­lor pe care le deservesc precum transpor­turile“, explică executivul, care menționea­ză că piața produselor petroliere este în conti­nuare solidă, tendință care se va vedea și în următorii ani, deși la nivel de sector accentul se pune pe tranziția energetică.

Citește și