Nicolae Bucovală, complexul Steaua de Mare din Eforie Nord: A preluat de la familia Borcea hotelul de trei stele Pam Beach din Olimp, pentru care a plătit în jur de 10 milioane de euro
Omul de afaceri Nicolae Bucovală, care deține complexul hotelier Steaua de Mare din Eforie Nord, hotelurile Tomis din Mamaia dar și Oltenia din Olimp, spune că investițiile realizate în renovări și servicii atrag turiștii în unitățile pe care le deține pe litoralul românesc.
Foto: Ziarul Financiar
♦ A preluat anul acesta hotelul de trei stele Pam Beach (fostul Muntenia) din Olimp de la familia Borcea ♦ A investit 4 mil. de euro în reclasificarea de la 2 la 4 stele a hotelului Oltenia din Olimp, cumpărat în 2019.
Omul de afaceri Nicolae Bucovală, care deține complexul hotelier Steaua de Mare din Eforie Nord, hotelurile Tomis din Mamaia dar și Oltenia din Olimp, spune că investițiile realizate în renovări și servicii atrag turiștii în unitățile pe care le deține pe litoralul românesc. La începutul acestui an el a adăugat în portofoliu și hotelul de trei stele Pam Beach (fostul Muntenia) din Olimp, preluat de la familia Borcea.
„Am investit 7 milioane de euro în total în renovări și servicii. Fără investiții nu atragi turiști. Am adus conceptul de all-inclusive și în Olimp, dacă știi să faci bine all-inclusive vin turiștii. La Eforie Nord și în Olimp avem aproape toate camerele ocupate. În Mamaia, la hotelul Tomis, este un grad mai mic de ocupare, de 85%“, a spus pentru ZF Nicolae Bucovală, proprietarul complexului Steaua de Mare din Eforie Nord, care are 500 de camere în total. Un sejur all-inclusive, de șase nopți, la hotelul Delfinul din cadrul complexului Steaua de Mare din Eforie Nord costă 6.500 de lei pentru doi adulți în iulie, potrivit oficialilor din call centerul hotelului. Principalele destinații pe care le aleg românii pentru hotelurile cu all-inclusive sunt stațiunile de pe litoralul din Bulgaria, care fac concurență puternică litoralului românesc.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca