Nicolae Dănilă, profesor universitar: Bancherii și “furtuna perfectă” - între profitabilitate record și datoria față de economia reală

România se confruntă cu o suprapunere de crize, de la deficitul bugetar și tranziția energetică, la tensiunile geopolitice. Într-un astfel de climat, întrebarea esențială nu mai vizează soliditatea băncilor — care sunt, poate, excesiv de solide — ci utilitatea lor reală în soluționarea blocajelor structurale ale economiei noastre.

Sunt de parere ca in aceasta perioada dificila si provocatoare pe care o parcurge Romania bancile trebuie sa probeze ca sunt unul din principalele motoare de crestere economica. Sistemul bancar romanesc prezinta un paradox. Indicatorii de prudentialitate arata excelent si, mai presus de toate, o profitabilitate ridicata. O analiza atenta arata insa ca aceasta “sanatate” financiara ascunde, intr-o buna masura, o deconectare de economia reala. Gradul de intermediere financiara este unul din cele mai reduse din Europa. Raportat la nevoile economiei, implicarea sistemului bancar este redusa: o mare parte a economiei functioneaza fie pe credit comercial, fie pe banii actionarilor, fie in zona gri nebancabila.

Pentru multe instituții financiare, statul a devenit clientul captiv ideal. Nevoia permanentă de finanțare a deficitului bugetar, combinată cu riscul suveran scăzut, creează o zonă de confort care descurajează băncile să mai exploreze riscul antreprenorial, mult mai complex. Sistemul bancar de la noi are una din cele mai mari expuneri pe datoria suverana din UE. Asistam la fenomenul de crowding out: statul absoarbe resursele care, intr-o economie dinamica, ar trebui sa mearga spre inovatie si investitii private. Sa fiu bine inteles. Susțin finanțarea statului, cu condiția ca cea mai mare parte a fondurilor să fie direcționată către proiecte care aduc valoare adăugată, cresc competitivitatea și reziliența economiei, precum și către sănătate și educație.