zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Noile modele de iPhone ajung oficial în România pe 9 octombrie

iPhone 6s și iPhone 6s Plus, cele mai noi modele de smartphone din portofoliul Apple, vor fi disponibile oficial pe piața locală din data de 9 octombrie, conform unui anunț transmis către media de Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă.

de Corina Matei , Editor Web 28.09.2015 · 21:11 2 min de citit și în ziarul tipărit
Noile modele de iPhone ajung oficial în România pe 9 octombrie

Foto: Ziarul Financiar

iPhone 6s și iPhone 6s Plus, cele mai noi modele de smartphone din portofoliul Apple, vor fi disponibile oficial pe piața locală din data de 9 octombrie, conform unui anunț transmis către media de Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă. „Începând de vineri, 9 octombrie, Vodafone România le va oferi utilizatorilor săi noile iPhone 6s și iPhone 6s Plus. Utilizatorii interesați pot înregistra începând de vineri,

2 octombrie, precomenzi pe site-ul companiei, în rețeaua de magazine proprii și în magazinele partenerilor”, conform reprezentanților companiei. Orange, liderul pieței de telefonie mobilă, a anunțat de asemenea însă doar pe contul său de pe rețeaua socială Facebook că va lua precomenzi pentru noile iPhone din 2 octombrie și că le va comercializa din 9 octombrie. Chiar dacă nu a făcut niciun anunț, nici măcar pe contul de Facebook, este de așteptat ca și grupul Telekom să vândă noile modele iPhone din 9 octombrie, în condițiile în care Apple nu negociază date de lansare separate cu operatorii dintr-o țară. Apple a anunțat vânzări record, de 13 milioane de unități, pentru noile iPhone, în primul weekend de la lansare.

Citește și