Noul șef al Sony: Piața electro-IT românească va crește în următorii trei ani cu 10%
Piața de echipamente electronice și IT din România și Bulgaria va crește în următorii trei ani cu 10%, de trei ori mai rapid decât în Ungaria, pe fondul investițiilor în creștere în tehnologie pe care le vor face locuitorii celor două țări, a declarat într-un interviu pentru ZF Lucian Rădulescu, directorul general al Sony România.
Foto: Ziarul Financiar

“Estimăm că piața electro-IT din România și Bulgaria va crește cu un procent situat între 8 și 10% în următorii trei ani, cea mai mare creștere din Europa Centrală și de Sud-Est. Estimarea se bazează pe creșterea ratei de tehnologizare din România. În România investiția medie în tehnologie este în creștere. Spre exemplu piața din Ungaria a ajuns la maturitate, de aceea nu este așteptată o creștere așa mare. Românii încă descoperă tehnologia, nu sunt la etapa în care să înlocuiască produsele. Am realizat aceste estimări împreună cu un consultant extern. Prin comparație, piața din Ungaria este previzionată cu o creștere de maximum 3% în următorii trei ani”, a declarat noul șef de la Sony România.
Rădulescu a mai adăugat că România și Bulgaria rămân cele mai interesante piețe din regiune pentru că rata de creștere este una ridicată, iar în cele două țări există clienți gata să plătească mai mult pentru produse.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile