zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Nuclearelectrica convoacă AGA extraordinară pentru aprobarea unor plafoane de până la 6,8 milioane euro pentru servicii juridice legate de marile investiții și litigii

Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a decis convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru datele de 2/3 aprilie 2026, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea mai multor plafoane de cheltuieli pentru servicii juridice aferente marilor proiecte de investiții și activităților…

de Liviu Popescu 24.02.2026 · 18:06 2 min de citit
Nuclearelectrica convoacă AGA extraordinară pentru aprobarea unor plafoane de până la 6,8 milioane euro pentru servicii juridice legate de marile investiții și litigii

Foto: Ziarul Financiar

Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a decis convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru datele de 2/3 aprilie 2026, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea mai multor plafoane de cheltuieli pentru servicii juridice aferente marilor proiecte de investiții și activităților curente ale companiei.

Primul punct vizează majorarea valorii contractului de asistență juridică nr. RUEC 872/02.06.2022, încheiat cu firma americană de avocatură Hunton Andrews Kurth LLP, până la un plafon total de 500.000 de euro, fără TVA. Contractul acoperă servicii de consultanță juridică legate de obiectivele majore investiționale și strategice ale companiei și include subcontractori precum Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, Wolf Theiss Romania și firma australiană GNE Advisory. Sumele vor fi utilizate strict la solicitarea Nuclearelectrica, în funcție de necesitățile efective, fără obligația consumării integrale a plafonului aprobat.

Al doilea punct supus votului acționarilor se referă la aprobarea contractării unor servicii juridice specializate pentru proiectele de investiții incluse în Strategia de Investiții 2025–2030, cu perspectivă până în 2035. Valoarea totală a acestor servicii este estimată la 5,5 milioane de euro, fără TVA, urmând ca achiziția să fie structurată pe două loturi: unul dedicat dreptului internațional și unul pentru dreptul național și legislația europeană. Contractele vor avea o durată de trei ani, iar costurile vor fi suportate din fondurile proprii ale companiei, fiind prevăzute anual în buget, cu reportarea sumelor neutilizate.

Citește și