Nuclearelectrica trage în jos indicele acțiunilor energetice
BET-NG are un minus de 5,6%, în timp ce Nuclearelectrica are o scădere de 23%.
Foto: Ziarul Financiar
Cele mai mari companii din sectorul energetic, cu câteva excepții, au raportat rezultate financiare care i-au demotivat pe investitori, astfel că acțiunile lor au înregistrat fluctuații de la începutul anului, ceea ce a tras în jos indicele energetic bursier BET-NG, care a scăzut de la începutul anului cu 5,6%, în timp ce indicele BET, referința bursei, s-a depreciat cu aproape 1%.
„Sectorul energetic vine după ani foarte buni, în care a ținut capul de afiș cu marje de profit consistente, iar acum este afectat de prețurile mici, atât în zona de petrol și gaze, cât și în cea de electricitate“, explică analistul Marius Pandele de la Prime Transaction. OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie listată pe segmentul principal al BVB, a înregistrat săptămâna trecută o valoare tranzacționată cu acțiuni de 4,3 mil. lei, în creștere cu 95% față de săptămâna precedentă.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan