zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

Numărul de pacienți cu coronavirus a ajuns la 8.936, în plus cu 190 față de ieri, cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni

Numărul de pacienți infectați cu coronavirus în România a ajuns la 8.936, cu 190 de noi cazuri în plus față de ultima informare a autorităților și în scădere față de ieri, informează Grupul de comunicare strategică. Este cel mai mic număr de noi cazuri raportate în 24 de ore din ultimele săptămâni.

de Mirela Turlan , Editor Web 20.04.2020 · 17:06 2 min de citit și în ziarul tipărit
Numărul de pacienți cu coronavirus a ajuns la 8.936, în plus cu 190 față de ieri, cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni

Foto: Ziarul Financiar

Numărul de pacienți infectați cu coronavirus în România a ajuns la 8.936, cu 190 de noi cazuri în plus față de ultima informare a autorităților și în scădere față de ieri, informează Grupul de comunicare strategică. Este cel mai mic număr de noi cazuri raportate în 24 de ore din ultimele săptămâni.

Din 6 aprilie, când s-au înregistrat 193 de noi cazuri, numărul de pacienți infectați a crescut cu peste 250 de la zi la zi. În Suceava numărul de cazuri a depășit 2.100, fiind cel mai mare focar de infecție pentru medici și pacienți. În București, numărul de îmbolnăviri  a trecut de 1.000.

Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus este 1.031 la nivel național, din cele mai recente date oferite de autorități. În total sunt 2.017 de persoane vindecate care au fost externate. Bilanțul pacienților care au murit a ajuns la 451. La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.500 de persoane, iar alte 42.800 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citește și