O analogie cel puțin ridicolă

Senatul a radiat punctele 3 și 4 ale mult-discutatului articol 25, din Legea 312/2004, ca răspuns la solicitarea unui grup de inițiativă. A făcut-o cu impresia falsă că ar fi abolit un regim privilegiat pentru salariații BNR, ce ar beneficia de „un nou tip de imunitate“.

Ce nu au înțeles, de fapt, inițiatorii acestui demers de legiferare? Recapitulez: 1) că dispoziția legală contestată (art. 25 din Legea 312/2004) nu se referă la toți salariații BNR, ci exclusiv la „cei cu atribuții de supraveghere prudențială“; 2) că nu e vorba de vreun privilegiu, ci de o prevedere înțeleaptă, de sorginte europeană; 3) că din moment ce toate cazurile de încălcare a legii, în activitatea de supraveghere desigur, ajung în instanță, nu operează niciun fel de imunitate.  Și atunci, de ce să fie abrogat art. 25 din Legea 312/2004?Unul dintre argumentele aduse de grupul de inițiativă este cel puțin ridicol. Și anume, că prima Lege a macroprudențialității, nepromulgată din cauza unei dispoziții identice cu aceea conținută de articolul 25 din Legea 312/2004, a fost retrimisă de președintele României în Parlament, cu recomandarea de a fi eliminată dispoziția în cauză.

Prima lege a macroprudențialității, dezbătută public timp de vreo doi ani, a fost în cele din urmă  votată și adoptată de corpul legiuitor. Avea un conținut drept și o formă în parte strâmbă. Paradox dat de scrierea neclară a textelor legii. Și cum legile sunt scrise și pentru cei mulți, care nu sunt juriști, cerința președintelui a fost să fie rescrisă.