O asociere condusă de CON-A Operations, deținută de Mircea Bulboacă, va costrui noul spital județean de urgență din Sibiu pentru 428 mil. euro
O asociere condusă de CON-A Operations, companie deținută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a câștigat licitația pentru atribuirea contractului de construire și echipare medicală a noului spital județean de urgență Sibiu, cu o valoare licitată de 2,105 mld. lei, fără TVA,…
Foto: Ziarul Financiar
O asociere condusă de CON-A Operations, companie deținută de antreprenorul Mircea Bulboacă, a câștigat licitația pentru atribuirea contractului de construire și echipare medicală a noului spital județean de urgență Sibiu, cu o valoare licitată de 2,105 mld. lei, fără TVA, (aproximativ 428 milioane de euro), potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Sibiu.
Pentru realizarea acestui proiect de investiții au fost depuse două oferte, de către două asocieri de companii, conduse de CON-A Operations, respectiv Özaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS din Turcia. Rezultatul licitației poate fi contestat în termen de 10 zile de la data comunicării rezultatelor prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, potrivit comunicatului trasmis de CJ Sibiu. La asocierea condusă de CON-A Operations au aderat alte 62 de firme în calitate de ofertanți sau subcontractori, printre acestea aflându-se și firmele sibiene CON-A, CON-A Productions, CON-A Mep, Condesign, Gama IT, Sobis și Electro-Con Impex.
Potrivit prevederilor din caietul de sarcini, CON-A Operations va trebui să execute lucrările de construire a celor 4 corpuri de clădire ale noului spital, fiecare având 5 etaje și însumând 805 paturi destinate spitalizării continue pentru adulți și copii și 90 de paturi spitalizării de zi. La finalul acestor lucrări, va urma achiziționarea, instalarea și punerea în funcțiune a întregii aparaturi medicale. Suprafața desfășurată a construcției este de 120.570 mp, termenul de execuție, predare și recapție fiind de 35 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca