O companie de soft din Baia Mare procesează hărți de la Agenția Spațială Europeană cu bani de la UE
Indeco Soft, o companie locală specializată în dezvoltare software pentru administrația publică cu afaceri anuale de circa 2 milioane de euro, va dezvolta un sistem cu care va procesa datele colectate de Agenția Spațială Europeană cu ajutorul unei finanțări de 50.000 de euro obținute de la Uniunea Europeană în prima etapă de anul acesta a programului Horizon 2020 dedicat IMM-urilor.
Foto: Ziarul Financiar
Datele procesate astfel urmează să fie utilizate pentru aplicații în domeniul silviculturii, amenajării teritoriale sau agriculturii de precizie.
„Greentop propune o nouă paradigmă în procesarea datelor pe care Agenția Spațială Europeană le pune la dispoziția publicului. Datele primare sunt greu de utilizat pentru utilizatorii neinițiați, iar soluțiile software comerciale de procesare sunt adesea extrem de costisitoare. Ne utilizăm adesea calculatoarele pentru a transmite mailuri sau pentru a utiliza social media. În acest timp, resursele hardware ale computerelor sunt neutilizate. Greentop propune crearea unei comunități de persoane care pun la dispoziție aceste resurse pentru procesarea datelor, în baza unor algoritmi dezvoltați de compania noastră, creând astfel, fără efort, hărțile actualizate”, a explicat Sorin Pop, project manager în cadrul Indeco Soft. El a adăugat că Agenția Spațială Europeană a furnizat hărți cu privire la utilizarea terenurilor în 2016 pe baza datelor aferente anului 2011. „Prin implementarea Greentop, astfel de date vor fi disponibile în termen de câteva zile / săptămâni de la data obținerii datelor primare din satelit. Pentru participarea la program, aceste persoane vor primi recompense. Greentop poate fi privit ca un Wikipedia sau OpenStreetMap al datelor spațiale.”
Valoarea totală a proiectului este de 71.429 euro, această sumă urmând a fi utilizată pentru plata salariilor echipei de cercetare implicate în implementare a proiectului, realizarea de chestionare și cercetări de piață, participarea la conferințe pe tema datelor spațiale, transportul și cazarea cercetătorilor la aceste evenimente și la întâlniri cu actori relevanți, în principal cu Agenția Spațială Europeană, contactarea potențialilor beneficiari ai datelor și asigurarea diseminării proiectului în principal în cadrul comunităților online.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile