O Europă a solidarității, nu doar a disciplinei

La început, Uniunea Europeană a fost ceea ce psihologii numesc un “obiect fantastic”, adică un țel care aprinde imaginația oamenilor. Eu am văzut Uniunea ca fiind întruchiparea unei societăți deschise – o asociere de state naționale care renunță la o parte din suveranitate pentru binele comun și alcătuiesc o uniune unde nu domină vreun stat sau vreo naționalitate.

Criza din zona euro a transformat însă UE în ceva cu totul diferit. Statele membre sunt acum împărțite în două clase – creditori și datornici – iar creditorii sunt cei care comandă. Deoarece are cea mai mare economie și cea mai mare bonitate, Germania ocupă o poziție dominantă. De cealaltă parte, țările îndatorate plătesc prime de risc substanțiale pentru a-și finanța datoriile, ceea ce se reflectă în costuri ridicate de împrumut. Acest lucru le-a împins într-un picaj deflaționist și a creat un dezavantaj competitiv însemnat (și posibil permanent) față de țările creditoare.

Rezultatul acesta nu reflectă vreun plan calculat, ci mai degrabă o serie de greșeli de politică. Germania nu a urmărit să obțină o poziție dominantă în Europa și ezită să accepte obligațiile și răspunderile unei asemenea poziții. Putem numi aceasta tragedia Uniunii Europene.