O firmă de consultanță cu doi angajați are 5% din Broker Cluj
Firma Global Consult SRL din Cluj-Napoca a ajuns la o deținere de 5,19% din capitalul firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), singura societate de profil listată la bursa din București.
Foto: Ziarul Financiar
Firma Global Consult SRL din Cluj-Napoca a ajuns la o deținere de 5,19% din capitalul firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), singura societate de profil listată la bursa din București.
Firma de consultanță a cumpărat un pachet de 4,18% din acțiunile BRK în cadrul unei tranzacții negociate, de tip „deal“, încheiate vineri 12 iunie. Prețul la care s-a încheiat tranzacția a fost de 0,08 lei/titlu, sub cel din piața principală. Valoarea pachetului transferat a fost de 1,13 mil. lei. Anterior tranzacției de vineri, participația firmei era de 0,8% din capitalul Broker Cluj.
Global Consult SRL are 2 angajați și a încheiat anul 2014 cu un profit de circa 20.000 de lei la afaceri de 28.500 de lei, potrivit datelor publicate pe website-ul Ministerului Finanțelor. Acționarul majoritar al firmei de consultanță este Elena Crișan.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile