O nouă instituție este afectată de către COVID-19: ONRC recomandă interacțiunea la distanță cu unitățile sale
Oficiul Național al Registrului Comerțului(ONRC) recomandă contribuabililor să folosească mijloacele de comunicare la distanță în contextul epidemiei de coronavirus. „Pentru prevenirea transmiterii virusului Coronavirus (COVID-19) și pentru limitarea răspândirii acestuia, recomandăm utilizarea cu predilecție a căilor de comunicare alternativă pentru…
Foto: Ziarul Financiar
Oficiul Național al Registrului Comerțului(ONRC) recomandă contribuabililor să folosească mijloacele de comunicare la distanță în contextul epidemiei de coronavirus.
„Pentru prevenirea transmiterii virusului Coronavirus (COVID-19) și pentru limitarea răspândirii acestuia, recomandăm utilizarea cu predilecție a căilor de comunicare alternativă pentru depunerea cererilor la oficiile registrelor comerțului de pe lângă tribunale și la Oficiul Național al Registrului Comerțului, respectiv:
- prin poștă, cu scrisoare cu valoare declarată și confirmare de primire;
- online, prin intermediul portalului de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, https://portal.onrc.ro., a anunțat ONRC, luni, într-un comunicat.
“În cazul în care se optează pentru depunerea prin poștă sau online a declarației privind beneficiarul real, dată în conformitate cu dispozițiile art.56 alin.(1) sau, după caz, art. 62 alin.(1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, aceasta va avea formă autentică (dată în fața notarului public) și va fi însoțită de copia actului de identitate a deponentului și, după caz, a reprezentantului legal al persoanei juridice, certificată olograf pentru conformitate cu originalul și, dacă este cazul, împuternicire pentru depunerea cererii” , se precizează în comunicat.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan