O provocare cât toate celelalte: înverzirea industriei

♦ Agenda verde a Uniunii Europene revine în prim-plan, după ce pandemia și mai apoi războiul din Ucraina au furat primele poziții în prioritățile europene. Întrebările rămân aceleași ca în 2019: cine plătește tranziția verde și cum se păstrează competitivă industria europeană cu alte industrii care nu se uită la normele de poluare?

Industria europeană, care în acest moment este responsabilă de un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa, trebuie să devină „verde” până în 2050, conform ambițiilor Uniunii Europene de a fi neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, adică gazele emise să poată fi asimilate în totalitate de natură. Este nevoie de investiții majore pentru a atinge acest obiectiv, și, la finalul zilei, și investițiile au un preț. Industriașii europeni caută soluții și dialog cu autoritățile astfel încât industria europeană să nu rămână în urma Chinei, Indiei sau Turciei.

Francois Michalet, secretarul general al ESTA (European Steel Tube Association – Asociația Europeană a Producătorilor de țevi de oțel), vorbește de două problematici în acest sens: costul generat de politica de protejare a mediului și investițiile necesare. „Aș spune că există două aspecte legate de regulamentele de mediu generate de Agenda Verde a Uniunii Europene. Unul se referă la costuri, iar celălalt la investiții. În ceea ce privește costurile, avem acum legislație și regulamente care impun plata pentru emisiile de CO2. Acest aspect afectează costurile de producție și, în mod clar, va avea un impact asupra marjelor dacă nu reușim să reflectăm aceste costuri în prețurile produselor”, spune el, care adaugă că executivul european gândește acum soluții, cum ar fi taxe vamale pentru produsele din țări care nu se supun normelor „verzi”.