Oana Ilaș, director adjunct retail la BT: Star a contribuit la creșterea activității de carduri a băncii și la schimbarea radicală a comportamentului de plată al clienților Star, în prezent peste 96% din tranzacții fiind cumpărături
Cardurile Star emise de Banca Transilvania au un nou design, realizat în colaborare cu Brandient și Idemia, potrivit informațiilor transmise de bancă. .
Foto: Ziarul Financiar
Cardurile Star emise de Banca Transilvania au un nou design, realizat în colaborare cu Brandient și Idemia, potrivit informațiilor transmise de bancă. Programul Star a fost lansat în 2011, moment la care Banca Transilvania avea în portofoliu 150.000 de carduri de credit, iar Star aproximativ 700 de magazine partenere. Programul înseamnă acum peste 640.000 de carduri de cumpărături și 25.000 de magazine afiliate, 70% dintre carduri sunt inclusiv în format digital, în aplicația BT Pay.
„Noul design vine ca recunoștere a relevanței programului Star pentru toți cei care fac parte din el „ atât clienții cu carduri BT de cumpărături, cât și comercianții parteneri. Star a contribuit esențial la creșterea activității de carduri a băncii, precum și la schimbarea radicală a comportamentului de plată al clienților Star, în prezent peste 96% din tranzacții fiind cumpărături“, declară Oana Ilaș, director general adjunct Retail Banking la Banca Transilvania. Potrivit informațiilor transmise de Banca Transilvania, clienții cu carduri Star au o serie de beneficii precum achiziții în rate fără dobândă la cele peste 25.000 de parteneri Star BT (numărul maxim de rate este 24, în funcție de magazine), acumularea de puncte Star pe card pentru fiecare plată integrală cu cardul de cumpărături în țară și străinătate (un punct Star este echivalentului unui leu), posibilitatea de a folosi punctele Star pentru cumpărături la magazinele affiliate, acces la credit pe card, de până la cinci ori venitul lunar sau oferte exclusive ale magazinelor partenere Star, promovate în aplicația BT Pay.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca