Oana Ionită, ZF: Ne-am dezvoltat mult în ultimii ani, dar nu suficient cât să nu mai pornim războaie. Conflictele armate au devenit parte dintr-o „normalitate” pe care nu știm cum să o gestionăm
Ritmul de dezvoltare al umanității este astăzi mai rapid decât în aproape orice perioadă din istorie. Progresul se vede în tehnologie, medicină, știință și în modul în care trăim. Am ajuns să facem lucruri pe care doar ni le puteam…
Foto: Ziarul Financiar
Ritmul de dezvoltare al umanității este astăzi mai rapid decât în aproape orice perioadă din istorie. Progresul se vede în tehnologie, medicină, știință și în modul în care trăim. Am ajuns să facem lucruri pe care doar ni le puteam imagina (sau nici măcar atât). Astăzi putem edita ADN-ul pentru a trata anumite boli genetice, am trimis roboți pe Marte care explorează planeta și trimit date înapoi pe Pământ, se pot realiza transplanturi de față sau de mâini, poți merge cu mașini fără șofer, iar China a testat chiar și mașini zburătoare.
Paradoxul este că, în timp ce devenim tot mai avansați din punct de vedere tehnologic, nu reușim întotdeauna să evoluăm la fel de mult ca societate. Deși suntem capabili să realizăm descoperiri extraordinare, continuăm să pornim războaie și să distrugem vieți. Empatia, cooperarea și capacitatea de a învăța din greșelile trecutului par uneori să rămână în urmă, iar conflictele armate ajung să fie privite ca ceva aproape obișnuit în lume.
Sorin Pâslaru, redactorul șef ZF, spunea într-o opinie recentă că una din problemele celui mai recent război este că „stocurile cu ură” nu se termină prea repede. La sfârșitul zilei, după toate dezbaterile pe care le putem avea, din toate perspectivele din care putem privi (politice, economice, istorice) – despre ce e vorba de fapt într-un război? Despre ură? Setea de putere? Lipsa empatiei?
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile