Octavian Radu, proprietarul grupului Octra Holding, despre anul 2002
M-am tot gândit ce să aleg și, cu greu, am optat pentru un moment critic personal, dar care a limpezit o situație complexă de business.
Foto: Ziarul Financiar
M-am tot gândit ce să aleg și, cu greu, am optat pentru un moment critic personal, dar care a limpezit o situație complexă de business. Anul 2004 m-a prins cu businessurile extrem de încurcate: vândusem unor francezi 60% din RTC, Antalis, TCE și Rimobi, unor greci 76% din Inform Lykos și mă chinuiam de unul singur cu Diverta, care avea un viitor incert.
De francezi voiam să mă despart printr-o divizare asimetrică, voiau și ei, dar mă plimbau de mai mulți ani. Nicăieri nu îmi vedeam viitorul, mi-aș fi dat demisia imediat, dar nu puteam să-mi abandonez propria firmă. Eram chinuit, ceea ce nu prea îmi stă în caracter.
Pe acest fond, în octombrie 2002 am făcut un (ușor) accident vascular cerebral. În cele câteva ore petrecute în spital (am cerut externarea pe proprie răspundere, căci spitalul mai rău te îmbolnăvește) am căpătat o determinare pe care nu o avusesem înainte: i-am informat pe francezi că dacă nu facem divizarea până la 31.12.2004, de la 01.01.2005 trebuie să-și caute alt CEO. Riscam astfel viitorul propriilor mele firme, dar AVC-ul mă învățase să prioritizez lucrurile diferit. În mai puțin de două luni am reușit să închid un deal complex, care se tărăgăna de mai mulți ani.
Citește și
5 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan