Oltchim va intra în insolvență. Întrebarea e ce mai rămâne după reorganizare
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), cea mai mare companie de stat din industrie, va intra în insolvență, a decis miercuri Guvernul, după ce în ultimele șase luni a ratat privatizarea și nu a reușit să găsească o soluție pentru a aduce compania pe linia de plutire.
Foto: Ziarul Financiar

Cererea de intrare în insolvență urma să fie aprobată ieri de consiliul de administrație al Oltchim și apoi transmisă Tribunalului Vâlcea, care va decide dacă aprobă sau nu cererea. Tot Tribunalul va desemna un administrator judiciar care să realizeze planul de reorganizare.
Varianta insolvenței era vehiculată încă de marți seara, în urma discuțiilor dintre premierul Victor Ponta și delegația Fondului Monetar International (FMI). Ministrul Finanțelor Daniel Chițoiu, care în calitate de ministru al economiei în precedentul guvern condus de Victor Ponta nu a reușit să redreseze Oltchim, a declarat că insolvența este singura soluție pentru viabilizarea Oltchim, în vederea unei privatizări mai ușoare ulterior.
Citește și
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron