zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Omniasig: 129 de dosare de daună deschise pe Casco și Property, după fenomenele meteo extreme din ultima vreme

Întregul teritoriu al României a fost afectat, în perioada 23-28 mai 2025, de fenomene meteo extreme (grindină, furtuni și ploi torențiale) care au produs numeroase daune.

de Vali Pencu , Colaborator 29.05.2025 · 20:01 2 min de citit și în ziarul tipărit
Omniasig: 129 de dosare de daună deschise pe Casco și Property, după fenomenele meteo extreme din ultima vreme

Foto: Ziarul Financiar

Întregul teritoriu al României a fost afectat, în perioada 23-28 mai 2025, de fenomene meteo extreme (grindină, furtuni și ploi torențiale) care au produs numeroase daune. Omniasig Vienna Insurance Group susține că în doar șase zile a țnregistrat un total de 129 de dosare de daună deschise, dintre care 78 de polițe aferente segmentului Casco și 51 de polițe aferente segmentului Property (asigurări culturi și animale, locuințe și daune la proprietăți). Cele mai afectate județe au fost Dâmbovița unde au fost deschise 28 de dosare dintre care 25 au fost pe Casco și 3 pe property, județul Prahova unde au fost deschise 24 de dosare din care 22 pe Casco și 2 pe property și județul București unde au fost deschise 9 dosare din care 7 pe Casco și 2 pe Property. Începutul de săptămână a adus cel mai mare număr de avizări, cu un maxim atins în ziua de 26 mai, cu 46 de dosare înregistrate. Majoritatea daunelor Casco au fost provocate de grindină, în timp ce dosarele Property (asigurări culturi și animale, locuințe și daune la proprietăți) acoperă o varietate mai largă de riscuri, inclusiv furtună, ploi torențiale și vânt puternic. Cele mai puține dosare au fost înregistrate în nordul și estul țării printre care județele Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui și Bacău, ceea ce confirmă caracterul regional al fenomenelor meteo.


 

Citește și