OMV Petrom are un buget de 11 mld. euro până în 2030: compania vrea 1.000 MW în solar, 500 de stații electrice, iar gazul va fi cheia în tranziția energetică
OMV Petrom a publicat ieri Strategia 2030, un document care reflectă planurile de creștere ale companiei în contextul tranziției energetice.
Foto: Ziarul Financiar
♦ OMV Petrom, unicul producător de petrol și gaze din România, își schimbă complet direcțiile de investiții până în 2030, peste jumătate din bugetul companiei urmând să se ducă spre zona de enegrie verde și gaz ♦ Termenul privind luarea unei decizii de investiții în blocul Neptun din Marea Neagră a fost extins pentru anul 2023. La final, compania vrea să elimine emisiile din operațiunile sale la nivelul anului 2050.
OMV Petrom a publicat ieri Strategia 2030, un document care reflectă planurile de creștere ale companiei în contextul tranziției energetice.
„Astăzi (ieri – n.red.) anunțăm Strategia noastră 2030, care va transforma OMV Petrom într-o companie energetică integrată, cu emisii reduse de carbon, aducând valoare tuturor părților noastre interesate. Pentru a realiza acest lucru, vom investi 11 miliarde de euro până în 2030, cel mai mare plan de investiții private în sectorul energetic din România, peste 35% fiind destinate oportunităților cu emisii de carbon reduse și zero“, a declarat Christina Verchere, directorul general executiv al OMV Petrom.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea