OMV Petrom intră cu CE Oltenia în cel mai fierbinte sector energetic, cu solare de 400 mil. euro. Doar în 2022 s-au avizat proiecte de peste 2 mld. euro. În rest, nu mișcă nimic
Pentru OMV Petrom acesta este cel de-al doilea pariu pe piața de energie verde, primul fiind realizat în 2010, când compania de petrol și gaze a achiziționat un proiect eolian de 45 MW. Ulterior, OMV Petrom a vândut proiectul eolian, în 2017 compania spunând că dorește să se concentreze pe activitatea sa de bază.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Doar în 2022 au primit avizele tehnice de racordare la rețea proiecte solare de circa 2.800 MW, a căror valoare de piață, dacă se vor realiza, este de peste 2,2 mld. euro
♦Câteva dintre acestea sunt ale OMV Petrom, alături de CE Oltenia. Pentru OMV Petrom acesta este cel de-al doilea pariu pe piața de energie verde, primul fiind realizat în 2010, când compania de petrol și gaze a achiziționat un proiect eolian de 45 MW. Ulterior, OMV Petrom a vândut proiectul eolian, în 2017 compania spunând că dorește să se concentreze pe activitatea sa de bază. În acest moment însă, OMV Petrom este al patrulea cel mai mare producător de energie din România prin intermediul centralei pe gaze de 860 MW de la Brazi, pusă în funcțiune în 2012. Odată cu fenomenul tranziției energetice, care a dus la reorientarea multor coloși din domeniul petrolier pe zona de energie verde, a venit și rândul OMV Petrom de a reanaliza această piață. Astfel, energia verde a devenit un obiectiv clar stabilit în strategia pe termen lung a OMV Petrom, ținta companiei pentru 2030 fiind atingerea unei capacități instalate de 1 GW în proiecte de energie regenerabilă. Prin parteneriatul cu CE Oltenia, al treilea cel mai mare producător de energie din România, aflat la rândul său într-o perioadă de tranziție, OMV Petrom securizează o bună parte din această capacitate țintită. În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia. Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice, cu o capacitate cumulată de 450 MW, se ridică la peste 400 milioane de euro, circa 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare. De exemplu, la acest moment, în România sunt instalați circa 1.400 MW în parcuri solare. „Ne-am propus ca până în 2030 să punem în funcțiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate. Prin asocierea cu CE Oltenia progresăm semnificativ spre acest obiectiv și împreună contribuim la tranziția energetică a României“, a spus Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de gaze și energie. La rândul său, Daniel Burlan, președinte al directoratului CE Oltenia, a precizat că producătorul „trebuie să își adapteze strategia de dezvoltare la noile tendințe și cerințe care vizează decarbonarea sistemului energetic.“ Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia. Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024. Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intrarea OMV Petrom și CE Oltenia pe piața energiei solare vine într-un moment de fierbere al sectorului, aducând însă și o confirmare a potențialului pe care această piață îl are. Doar anul acesta, au fost emise avize tehnice de racordare la rețea pentru 2.800 MW în proiecte solare mari, alături de mii de avize pentru persoanele fizice. În total, aceste investiții, dacă se vor realiza, depășesc pragul de 2 miliarde de euro. Numărul mare de avize vine în contextul în care sunt mai mulți bani ca niciodată pentru a susține aceste investiții în tranziția de la combustibilii fosili la zona de energie verde. Mai departe, declanșarea războiului din Ucraina a accelerat această tendință, ținând cont de dependența puternică a blocului european de gazul rusesc. Pe plan local însă, energia solară este și singura care mișcă, multiplele modificări legislative diminuând apetitul investitorilor în alte forme de producție. Cei mai puternici dezvoltatori din piață spun că sunt șanse reale ca anul acesta să se termine cu primii megawați noi instalați în sistem, după o absență a investițiilor în zona de energie solară din 2014 și după un blocaj de aproape un deceniu în ceea ce privește proiectele eoliene. Astfel, estimările arată că până la finalul acestui an România ar putea avea circa 200 MW noi conectați la rețea din parcuri solare. Intrarea OMV Petrom și CE Oltenia pe piața energiei solare vine într-un moment de fierbere al sectorului, aducând însă și o confirmare a potențialului pe care această piață îl are. Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de gaze și energie.Citește și
3 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu