OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia vor construi patru parcuri fotovoltaice, o investiție de 400 mil.euro, amplasate pe locul unor foste mine la Ișalnița, Tismana, Roșia si Rovinari
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie integrata din Europa de Sud-Est, va construi patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), investițiile urmând să depășească 400 milioane de…
Foto: Ziarul Financiar
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie integrata din Europa de Sud-Est, va construi patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), investițiile urmând să depășească 400 milioane de euro, a anuțat luni producătorul local de petrol și gaze.
In decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizată de CE Oltenia.
Investitiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridica la peste 400 milioane de euro, circa 70% fiind finantate prin Fondul de Modernizare.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca