ONV LAW: Noua OUG 117 din Codul Muncii, care prevede amenzi pentru companiile care întârzie plata salariilor, poate arunca în aer mediul de business local, prin dezechilibrarea pieței muncii
Noua Ordonanță de Urgență (OUG) nr. 117 din 4 octombrie, care va intra în vigoare începând cu 20 octombrie, stabilește amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare angajat căruia angajatorul a întârziat cu mai mult de…
Foto: Ziarul Financiar
Noua Ordonanță de Urgență (OUG) nr. 117 din 4 octombrie, care va intra în vigoare începând cu 20 octombrie, stabilește amenzi de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare angajat căruia angajatorul a întârziat cu mai mult de o lună plata salariului, iar avocații sunt de părere că această măsură poate dezechilibra major piata muncii și poate duce la un val de insolvențe și falimente.
„Actuala măsură poate declanșa un val de efecte negative în economie, printre cele mai importante numărând-se faptul că acest instrument poate fi cu usurință folosit abuziv în relația dintre angajați și angajatori, ca instrument de presiune, accentuând dezechilibrele actuale existente pe piața locală a muncii și poate încuraja un val masiv de insolvențe și falimente în mediul de business,” declară Mihai Voicu, Partener ONV LAW și coordonator al diviziei Business Law din cadrul casei de avocatură.
Astfel, noua OUG 117/ 4.10.2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, emisă de Guvernul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 951/ 5.10.2021, stabilește la pct. 7 că se sancționează „încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 166 alin. (1) cu mai mult de o lună, de la data de plată a salariului, stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepția situației în care angajatorul se află sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificarile și completările ulterioare.”
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca