Opinie Adrian Vasilescu: Băncile, înainte și după criză

România se trezise dintr-o dată cu valuri de valută în bănci. Prin anii 2003-2004. Iar românii s-au repezit să se împrumute. Creditul de consum o luase la goană. La fel, creditul pentru locuințe.

Banii ne-au fost de folos. Economia a luat avânt. PIB-ul a crescut ani la rând. Inflația a fost adusă sub control, chiar dacă, comparativ cu alte țări, continua să fie mare. Multe lucruri începuseră să se schimbe în țară. Să nu uităm că, înainte ca fluxul de bani să năvălească în bănci și din bănci către populație, în prea puține cazuri o familie de la noi avea posibilitatea să adune ban lângă ban pentru a-și ridica o casă. Creditul ipotecar a simplificat lucrurile. Prin extinderea creditării, România s-a ales și cu un eficient stimulent pentru o muncă performantă. Familia intra în propria-i casă, ipotecată însă în favoarea băncii. Iată motivul ce o făcea să tragă cu dinții, muncind și câștigând bani, pentru a-și putea plăti casa. Din această competiție pentru existență, desfășurată pe scară mare, a câștigat familia și a câștigat societatea.

Dar dincolo de fața luminoasă am văzut și o față întunecată. Grosul populației a continuat și atunci să trăiască din veniturile curente, foarte mici în cazul celor mai multe familii, din care erau nevoite să-și procure mâncare, să plătească întreținere, să-și cumpere haine. Dacă vreo câteva milioane de români – fapt deloc neglijabil – și-au procurat bunuri și servicii de pe piață plătind combinat, din venituri proprii și din credite, mult mai multe milioane de români n-au avut această șansă.