Opinie Adrian Vasilescu, BNR: Ceasul nou... de la Universitate
O vreme, după război, bucureștenii își fixau întâlnirile la Ceas, la Universitate. După ce însă Ceasul s-a stricat, și n-a mai fost reparat, obiceiul s-a pierdut.
Foto: Ziarul Financiar
O vreme, după război, bucureștenii își fixau întâlnirile la Ceas, la Universitate. După ce însă Ceasul s-a stricat, și n-a mai fost reparat, obiceiul s-a pierdut. Apoi, în 2006, la câteva zeci de metri de vechiul Ceas a apărut altul, ce număra zilele până la întâlnirea țării noastre cu Uniunea Europeană. S-a oprit la 1 ianuarie 2007. Acum, după nouă ani, un Ceas nou la Universitate… nu există. Dar avem nevoie de unul, care să ne amintească oră de oră că în România sunt în vigoare regulile Uniunii Europene.
Zilele trecute, într-o emisiune TV, am urmărit o dezbatere aprinsă legată de firmele cu capital românesc sau cu participări la capital, deschise în diferite piețe din UE, cu deosebire dintre cele ce oferă avantaje fiscale. La un moment dat, venind vorba despre posibilități ca aceste firme să fie monitorizate, un cunoscut comentator, pe care de altfel îl apreciez, spunea la un moment dat că: 1) firmele în cauză au obligația să facă raportări la BNR; 2) mai departe, BNR are obligația să înștiințeze Ministerul Finanțelor privind mișcările de capital și tranzacțiile acestor firme. Uitând de libertatea mișcărilor capitalurilor în UE, alături de mișcarea persoanelor, a bunurilor economice și a serviciilor. Iar negocierile cu UE, în această materie, au început din 2001, fiind însoțite de măsuri în spiritul libertății economice. Ajungându-se, în 2006, la liberalizarea fluxurilor de capital cu impact semnificativ asupra balanței de plăți.
E adevărat, rezidenții au obligația de a raporta toate operațiunile de natura balanței de plăți. Desigur, pe cele derulate prin instituții de credit, completând un formular-tip. Dar nu vor raporta la Banca Națională, ci la instituția de credit care facilitează tranzacțiile. Mai departe, instituțiile de credit raportează la BNR – Direcția Statistică. În scop exclusiv statistic! Fiindcă legea interzice folosirea acestor date în orice alt scop, cu excepția solicitărilor instanțelor judecătorești sau ale instituțiilor de cercetare penală.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan