Opinie Adrian Vasilescu: Boli și leacuri
De câteva zile, s-a reaprins disputa cu privire la ponderea economiei necontabilizate în PIB. Unele surse indică 30 la sută, altele 40 la sută. ȘI am văzut chiar date potrivit cărora evaziunea fiscală ar depăși nivelul bugetului.
Foto: Ziarul Financiar
De câteva zile, s-a reaprins disputa cu privire la ponderea economiei necontabilizate în PIB. Unele surse indică 30 la sută, altele 40 la sută. ȘI am văzut chiar date potrivit cărora evaziunea fiscală ar depăși nivelul bugetului. Mai mult deci decât jumătate din PIB. Ceea ce nu înseamnă că se calculează un PIB oficial, la care se mai adaugă o parte informală, din adunarea lor rezultând nivelul creșterii economice. Nu așa stau lucrurile. În totalul producției anuale de bunuri și servicii se regăsesc și valori adăugate legate direct ori indirect de economia paralelă. Și încă într-o proporție destul de mare.
Toate aceste legături s-au structurat în timp, s-au întărit, și-au desfăcut ramificațiile. Pe aceste canale intercondiționate au circulat șI circulă tot mai mulți bani, care s-au înmulțit. Ar fi însă o eroare să legăm necazurile economiei numai de ceea ce se întâmplă în sectorul ascuns.
Există multe alte cauze, una fiind dezarticulările din sistemul economic de la suprafață. Cred că pentru societatea noastră, în zilele noastre, a duce bătălia împotriva acestor dezarticulări constituie o alegere, o opțiune privind atât dimensionarea atacului, a forței de acțiune, cât șI asumarea riscurilor. Importantă fiind totodată și capacitatea de a face față dezechilibrelor ce pot interveni la nivel social. Numai de aici poate să înceapă lupta pentru o nouă economie. Iar cuvântul-cheie este restructurarea.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc