Opinie Adrian Vasilescu: Un sfârșit de an altfel decât celelalte
Din ’91 încoace, an de an, inflația exploda toamna. Cotele ei urcau vertiginos până la sfârșitul anului. Apoi, la începutul anului următor, fie urcau mai departe, fie se mențineau la nivelul înalt deja atins. Așa s-au petrecut lucrurile vreme îndelungată. Și asta pentru că una dintre bolile grave ale economiei românești a fost și într-o oarecare măsură mai este sezonalitatea. Ceea ce înseamnă că…
Foto: Ziarul Financiar
Din ’91 încoace, an de an, inflația exploda toamna. Cotele ei urcau vertiginos până la sfârșitul anului. Apoi, la începutul anului următor, fie urcau mai departe, fie se mențineau la nivelul înalt deja atins. Așa s-au petrecut lucrurile vreme îndelungată. Și asta pentru că una dintre bolile grave ale economiei românești a fost și într-o oarecare măsură mai este sezonalitatea. Ceea ce înseamnă că economia noastră se manifestă diferit de la un anotimp la altul.
Toamna era deci, an de an, sezonul accelerării creșterii prețurilor. Așa se părea că va fi și în 2012. Dar nu este. Acest sfârșit de an, cel puțin în privința inflației, nu seamănă cu celelalte. După ce inflația coborâse în mai până la cel mai de jos nivel din perioada de după ’89, de 1,79 la sută, inflația a urcat treptat, ajungând în septembrie până la 5,33 la sută. S-a spus și s-a scris: toamna 2012 a reaprins focul inflației, iar creșterea prețurilor va face explozie. Iată însă că nu e așa. După ce în iunie, iulie și august inflația a crescut “contabilicește” prin manifestarea efectului de bază – cele patru luni de scăderi de prețuri din vara lui 2011 – la care s-a adăugat în septembrie efectul secetei din 2012, prețurile și-au încetinit creșterea în octombrie. Pentru că, așa cum am văzut în comunicatul INS, prețurile unor alimente, între care cartofii, fasolea și uleiul, și-au oprit în octombrie elanul extravagant. Inflația nu dă semne că ar vrea să crească mai mult, chiar dacă unii analiști văd un salt al prețurilor până în jurul nivelului de 6 la sută.
Sigur, inflația a întors foaia în acest sfârșit de an. În sensul că nu ne mai așteptăm, nici măcar în partea a doua a anului viitor, când procesul se va calma la nivelul creșterii din mai 2012, de sub 2 la sută. Atunci am înregistrat una dintre cele mai mici inflații din Europa. Dacă vom reuși să închidem aici cercul la sfârșitul lui 2013, va fi un rezultat cu adevărat remarcabil. E cert însă că, în a doua parte a lui 2013, vom revedea inflația transformându-se în dezinflație. Lupta cu inflația va fi însă grea. Mai ales că tratamentele ce pot fi aplicate au multe contraindicații. Și încă un detaliu: ca și în medicină, se aplică și în economie principiul că nu există boli, ci bolnavi. Interesează, așadar, cu prioritate cum se manifestă boala numită inflație în corpul economiei românești.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan