zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Opinie Ciprian Ladunca, Managing Partner in cadrul LCL Advisory: “Comitetul de audit: de la formalitate la mecanism real de guvernanță. O paralelă (de sezon) cu guvernarea unei țări”

Într-o perioadă în care România se pregătește de un nou guvern și de un nou pachet de măsuri fiscale și non-fiscale, întrebarea devine inevitabilă: cine analizează, cu adevărat, riscurile aferente deciziilor care urmează să fie luate? Cine evaluează impactul financiar,…

de ZF Corporate 19.06.2025 · 09:00 2 min de citit
Opinie Ciprian Ladunca, Managing Partner in cadrul LCL Advisory: “Comitetul de audit: de la formalitate la mecanism real de guvernanță. O paralelă (de sezon) cu guvernarea unei țări”

Foto: Ziarul Financiar

Într-o perioadă în care România se pregătește de un nou guvern și de un nou pachet de măsuri fiscale și non-fiscale, întrebarea devine inevitabilă: cine analizează, cu adevărat, riscurile aferente deciziilor care urmează să fie luate? Cine evaluează impactul financiar, reputațional și implicațiile asupra ratingului de țară? Cine întreabă susținut „de ce?” înainte ca deciziile să fie luate, nu după ce consecințele devin vizibile?

Într-o companie, acest rol este jucat si de comitetul de audit. Nu este întâmplător că acest model de guvernanță corporativă matură începe să inspire și administrațiile publice (din afara Romaniei) care caută transparență și rigoare în procesul decizional.

De-a lungul anilor în care am activat în consilii de administrație din industrii diverse, de la bancar și asigurări, la fonduri de investiții și energie, am făcut parte constant din comitetele de audit, ocupând rolul de președinte. Interesul meu pentru acest forum merge mult dincolo de o simplă obligație. În opinia mea, comitetul de audit este un spațiu de guvernanță reală, un radar care poate semnala riscurile înainte ca acestea să devină crize, iar membrii comitetului pot fi mentori valoroși pentru profesioniștii din companie din ariile financiar, audit, control sau risc.

Din dialogurile cu profesioniști din piață și din observațiile proprii, am constatat o realitate îngrijorătoare: în multe companii din România, comitetul de audit este tratat ca o formalitate, un mecanism de conformitate, nu o platformă strategică. Este perceput ca un corp birocratic impus de legislație, nu ca un partener pentru board și conducerea executivă care protejează valoarea companiei. Și totuși, în acest comitet tehnic și, uneori, „plictisitor” pentru necunoscători, se discută sănătatea financiară și nu numai a organizației. Cu cat este mai activ, cu atat mai bine pentru companie!

Citește și