Opinie Dan Pascariu: De ce am acceptat să fiu administrator la Tarom?

În februarie 1994, când am fost schimbat din funcția de președinte al Băncii Române de Comerț Exterior (BRCE), mi-am spus că nu voi mai accepta niciodată o poziție la stat. Schimbarea mea din funcție era de așteptat, atâta timp cât refuzam să administrez banca la fel ca pe o agenție guvernamentală. Din păcate, ceea ce a urmat mi-a dat dreptate. După trei ani, BRCE, devenită între timp BANCOREX, și-a dat obștescul sfârșit, sub povara uriașelor credite neperformante acordate cu larghețe statului și unei clientele politice puse pe căpătuială, obligând statul să preia pierderile la datoria publică.

Optsprezece ani mai târziu, statul a rămas același prost administrator, preluând anual pierderi de miliarde de euro ale companiilor la care este acționar integral sau majoritar, în condițiile în care calitatea de membru în consiliile de administrație la astfel de companii este considerată o sinecura de către politicieni sau înalți funcționari publici, care-și numesc rudele sau apropiații în astfel de poziții.

Astfel că, nu este de mirare că FMI a condiționat continuarea sprijinului financiar acordat României de stoparea hemoragiei, prin numirea de manageri privați la companiile cu probleme. De fapt, ceea ce-i interesează pe oficialii FMI este ca acele companii de stat să fie administrate după aceleași reguli de guvernanță corporativă ca și companiile private.