Opinie Doru Lionăchescu: De ce va eșua experimentul „management privat la Tarom“
Zilele trecute s-a oficializat noua componentă a Consiliului de Administrație al operatorului aerian național Tarom.
Foto: Ziarul Financiar
Zilele trecute s-a oficializat noua componentă a Consiliului de Administrație al operatorului aerian național Tarom. Pregătită intens ca o mare lovitură de PR a actualei echipe de conducere de la Ministerul Transporturilor, nominalizarea noului CA dezamăgește pe ansamblu și lasă loc la multe speculații privind motivul real al prezenței în board a 4- 5 dintre cei 7 “specialiști”, inclusiv a proaspătului director general desemnat, al cărui vârf de carieră profesională a fost ca șef al unei agenții de vânzări marginale a unei linii aeriene falimentare, cumpărată in extremis de Lufthansa pentru un euro, cu câțiva ani în urmă. Despre calificarea aviatică a celorlalți “specialiști”, cu excepția remarcabilă și lăudabilă a lui Dorin Prunariu, nu merită să mai vorbim.
Vreau să fiu bine înțeles: nu contest pregătirea noilor administratori ai Tarom în domeniul fiecăruia de activitate; pe câțiva dintre ei chiar îi cunosc personal și îi apreciez. Dar conducerea strategică a unei linii aeriene este peste tot în lume un domeniu de extremă specializare, comparabilă cu specializarea îngustă dar adâncă cerută piloților.
Puține bănci ale lumii finanțează linii aeriene și niciuna nu tratează finanțarea aviatică de-a valma cu celelalte sectoare. Leasingul aviatic este făcut exclusiv de companii strict specializate, marile bănci de investiții au toate departamente distincte de “aviation”, populate de obicei cu personalități care au făcut carieră inițial în transportul aerian. Este prin tradiție un domeniu al specializării maxime, fără compromis, impusă de concentrarea colosală a riscurilor, de complexitatea tehnologiilor avionice și de o concurență nimicitoare.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar