zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Hi-Tech

Oradea Tech Hub a lansat la final de 2020 un program de accelerare pentru start-up-uri cu un buget anual de 300.000 euro. Start-up-urile tech pot primi finanțări de până la 50.000 euro dacă au o treime din echipă și compania înregistrate în Oradea

Oradea Tech Hub, un hub dedicat start-up-urilor de tehnologie din zona de nord-vest a țării, a lansat la finalul anului trecut un program de preaccelerare numit Make IT in Oradea.

de Corina Matei , Editor Web 03.01.2021 · 19:30 1 min de citit și în ziarul tipărit
Oradea Tech Hub a lansat la final de 2020 un program de accelerare pentru start-up-uri cu un buget anual de 300.000 euro. Start-up-urile tech pot primi finanțări de până la 50.000 euro dacă au o treime din echipă și compania înregistrate în Oradea

Foto: Ziarul Financiar

Oradea Tech Hub, un hub dedicat start-up-urilor de tehnologie din zona de nord-vest a țării, a lansat la finalul anului trecut un program de preaccelerare numit Make IT in Oradea, acesta având un buget anual de 300.000 euro, din care 80% vor merge către finanțarea proiectelor care au po­tențial să se transforme în business. Bugetul de 300.000 euro este alocat de Primăria din Oradea, care și-a luat angajamentul de a oferi această sumă anual.

„Vrem să subliniem unicitatea acestui program pentru că este o premieră în România ca o primărie să investească în ecosistemul de start-up-uri la acest nivel. Prima inițiativă a programului este incubatorul de start-up-uri Bright Labs“, a declarat pentru ZF David Achim, director executiv în cadrul Oradea Tech Hub.

Pentru incubator, echipa hubului din Oradea caută start-up-uri care să aibă o abordare inovativă atât din punctul de vedere al tehnologiei, câ și al modelului de business și al pieței țintă. Totodată, start-up-urile trebuie să utilizeze tehnologii de top și să adreseze o problemă reală dovedită.

Citește și