Liderul pieței locale de telefonie mobilă vrea toate categoriile de clienți pentru serviciile sale TV, de la cei care vor cumpăra pachetul cel mai ieftin de 5 euro până la cei gata să plătească și 14,5 euro pe lună pentru cel mai mare pachet de posturi TV în format HD de pe piață, a spus Jean Francois Fallacher, CEO al Orange România.
Consumul semnificativ mai mare de TV din România – dublu față de alte piețe (circa 5 ore și jumătate/zi) – care face acest serviciu unul cheie pentru consumatorii locali, precum și numărul mare de televizoare HD vândute în ultimii doi ani (80% din numărul total) sunt cele două motive cheie care au determinat Orange să dea undă verde planurillor de a intra pe această piață, a declarat într-o conferință de presă Jean Francois Fallacher, CEO al operatorului.
„România este o piață foarte specială din punctul de vedere al consumului de servicii TV. Românii consumă foarte mult aceste servicii, iar când spun foarte mult, chiar vreau să spun foarte mult“, a punctat Fallacher. Potrivit datelor Orange, un român consumă în medie 5,6 ore de servicii TV pe zi, dublu față de alte piețe.
Pe de altă parte, a spus Fallacher, Orange a văzut o oportunitate și în numărul mare de televizoare HD vândute în ultimii ani în România și numărul mic de posturi HD din oferta rivalilor de pe piață. „Orange vine cu cel mai mare număr de posturi HD de pe piață, peste 40. Nu lansăm doar un alt serviciu de televiziune“. Cu 40 de posturi TV în ofertă, Orange are de peste două ori mai multe canale HD decât rivalii de pe piață. Orange, companie cu afaceri anuale de peste 900 mil. euro din telefonia mobilă – serviciu pentru care are peste 10 milioane de clienți -, a mai tatonat în trecut piața TV prin parteneriate cu compania de cablu UPC și furnizorul de servicii de televiziune prin satelit Boom TV (cumpărat între timp de Romtelecom), iar la un moment dat a evaluat și posibilitatea de a intra pe televiziune prin satelit. Parteneriatele au fost oprite pe fondul rezultatelor nesatisfăcătoare, iar planul de a intra pe satelit a fost respins pe când CEO al companiei era britanicul Richard Moat.
De ce a ales acum Orange să facă acest pas? „Este un moment potrivit și din punctul de vedere al contextului de pe piață și din punctul de vedere al evoluției tehnologice“, a explicat Fallacher.
Care sunt aceste schimbări? Explozia serviciilor de date, a smartphone-urilor și tabletelor, noile modalități de consum ale serviciilor TV și tehnologiile noi disponibile pentru distribuția de conținut.
Spre exemplu, un abonat la televiziunea prin satelit a Orange primește automat acces la serviciu și via internet, de pe computere, prin pagina web tv.orange.ro, indiferent de furnizorul de servicii de date. Spre exemplu, un client al Orange TV va putea urmări posturile TV și de pe un computer conectat la internet prin serviciile de date ale RCS&RDS sau Romtelecom. În câteva luni, mai exact în septembrie, compania va lansa și aplicații dedicate pentru smartphone-uri și tablete Apple și Google Android pentru a le oferi clienților acces la posturile TV. „Din start, serviciul a fost gândit pentru a le permite clienților să îl acceseze de pe diferite ecrane. Automat un client are acces și de pe computer la Orange TV, nu trebuie cumpărată nicio opțiune suplimentară“, a spus Julien Ducarroz.
Orange nu are de gând să atace cu Orange TV doar o bază de clienți „premium“ gata să plătească sume mai mari pentru serviciile de televiziune, ci vrea să facă din Orange TV un serviciu mass-market, cu care să fure clienți de la competitori și să atragă și clienți care până acum nu au plătit pentru TV, au spus oficialii Orange.
„Nu ne uităm doar la clienții cu venituri mari, serviciul este unul cu acoperire națională, țintim toate categoriile de clienți, este un serviciu mass-market“, a spus CEO-ul Orange. „Probabil că vom atrage și clienți de la competiție“, a adăugat el.
Serviciile TV pot fi contractate de orice utilizator din România, indiferent dacă este sau nu client al serviciilor de comunicații ale Orange, a precizat Julien Ducarroz, directorul comercial al companiei.
Pe de altă parte, abonații existenți la Orange vor primi o reducere de 20% a tarifului dacă au un sim de telefonie mobilă la Orange, și de 30% dacă au două sau mai multe sim-uri de telefonie mobilă (cu abonament). Pachetele TV nu sunt oferite cu reducere clienților prepay ai Orange.
Primul pachet disponibil – denumit Local HD – cu un tarif de 5 euro cu TVA pe lună, include 36 de posturi TV – toate românești, dintre care 6 sunt în format HD. Al doilea pachet – World HD – include 65 de posturi TV, dintre care 19 în format HD, și are un cost de 8 euro pe lună. Al treilea pachet – Universe HD – include 95 de posturi TV, dintre care 37 în format HD – cu un cost de 12 euro pe lună.
Pentru abonații Orange la telefonie mobilă cu un singur sim pachetele TV costă 4 euro, 6,4 euro, sau 9,6 euro. Abonații Orange cu două sim-uri sau mai multe vor plăti pentru pachetele TV 3,5 euro, 5,6 euro sau 8,4 euro.
Orange are cel mai mare număr de abonați la telefonia mobilă din România, peste patru milioane, astfel că aceasta va fi probabil prima țintă a echipei de vânzări a companiei. De altfel, și structura tarifară și scutirea de plată pentru costurile de instalare fac pachetele Orange TV atractive în primul rând pentru abonații companiei.
Instalarea serviciului costă 20 de euro, iar clienții trebuie să achite și o taxă de activare de 20 de euro. Oficialii Orange au precizat însă că abonații la serviciile de telefonie mobilă ale companiei care semnează pe doi ani și pentru un pachet de TV nu plătesc instalarea și activarea serviciului.
Taxa de închiriere pentru antena de satelit, receiverul HD și cardul TV care se introduce în receiver este de trei euro pe lună. Clienții care vor să folosească Orange TV pe două televizoare trebuie să închirieze un al doilea receiver și să achite o taxă suplimentară de activare de 10 euro. Taxa de închiriere pentru al doilea receiver HD este de 2,5 euro pe lună.
Orange nu are momentan în ofertă pachete de servicii 3-play, care să combine serviciile TV cu cele de comunicații la un tarif unic, momentan clienții de telefonie mobilă având acces la reduceri pentru pachetul TV, însă acest lucru se va schimba în viitor, a spus Ducarroz. De altfel, într-un interviu acordat anterior ZF, directorul comercial al Orange spunea că operatorul pregătește un „refresh“ al planurilor tarifare.
Abonamentele la Orange TV pot fi încheiate pe o perioadă de 12 luni sau 24 de luni.
În mod suplimentar, clienții pot achiziționa cu 2,5 euro pe lună opțiunea SuperNights HD, care include 5 posturi TV cu conținut pentru adulți, toate în format HD. Pachetul SuperNights HD nu este oferit la preț redus pentru abonații Orange.
Receiverul (set top box-ul) este produs de compania Samsung iar furnizorul de servicii de satelit este SES Astra. Satelitul Astra acoperă întreg teritoriul României, potrivit datelor prezentate de Orange.
Orange devine al cincilea jucător de pe piața locală de televiziune prin satelit, serviciu cu circa 2,2 milioane de abonați la finele anului trecut. Cei mai mari jucători de pe piață sunt RCS&RDS și Romtelecom, urmați de UPC. Al patrulea jucător este Free Sat, o companie cu un model de business diferit, care oferă servicii 12 luni în schimbul unei singure plăți anuale, de 99 de lei.
Cu prețuri între 5 și 12 euro pentru serviciile de televiziune Orange este în linie cu ofertele celorlalți jucători de pe piața de servicii de televiziune prin satelit. Cel mai ieftin pachet de TV satelit al Romtelecom costă 6 euro, la UPC – 26 de lei iar la RCS&RDS 15 lei.
Aproximativ 90% din numărul de abonați la serviciile TV – o piață de circa 370 mil. euro pe an – sunt în portofoliul RCS&RDS, Romtelecom și UPC, restul fiind împărțit între companii mici, dintre care se distinge un singur jucător cu zeci de mii de clienți și o acoperire extinsă la nivel național: Digital Cable Systems (DCS), deținută de fondul american de investiții AIG. Cu totul, DCS are aproximativ 200.000 de abonamente la servicii de televiziune, internet și telefonie fixă.
Orange a lucrat la proiectul de lansare a serviciilor TV și cu Miroslaw Smyk, managerul care a condus în perioada decembrie 2007 – iunie 2010 expansiunea puternică a Romtelecom pe piața TV, a spus Fallacher, confirmând astfel informațiile publicate anterior de ZF. Smyk a rămas în România după ce și-a încheiat în anul 2010 mandatul de la Romtelecom pentru a-și deschide propria companie de consultanță în domeniul TV.
ZF a scris în premieră, anul trecut, despre planurile Orange de a intra pe piața de servicii de televiziune prin satelit.
Echipamentul de recepție este furnizat de compania Samsung și le permite clienților, spre exemplu, să creeze până la cinci liste de posturi TV favorite și parolarea accesului la anumite canale.

Antena cu o formă specială, dreptunghiulară, asigură o calitate mai bună a recepției, inclusiv când afară plouă sau sunt fulgere, potrivit companiei SES Astra, furnizorul de servicii de comunicații prin satelit al Orange.