zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Orban și-ar putea vedea spulberat visul de găzduire a JO din 2024

Budapesta s-a apropiat de retragerea ofertei pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2024 după ce un grup de activiști a profitat de opoziția generală față de proiect pentru a forța organizarea unui referendum și a da o lovitură premierului ungar Viktor Orban înaintea alegerilor de anul viitor, scrie Bloomberg.

de Catalina Apostoiu , Reporter 19.02.2017 · 19:19 1 min de citit și în ziarul tipărit
Orban și-ar putea vedea spulberat visul de găzduire a JO din 2024

Foto: Ziarul Financiar

Budapesta s-a apropiat de retragerea ofertei pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2024 după ce un grup de activiști a profitat de opoziția generală față de proiect pentru a forța organizarea unui referendum și a da o lovitură premierului ungar Viktor Orban înaintea alegerilor de anul viitor, scrie Bloomberg. 

Primarul Budapestei Istvan Tarlos a declarat că ar putea depune o moțiune pentru a retrage oferta capitalei ungare miercurea viitoare dacă se dovedește adevărat că guvernul lui Orban nu mai susține candidatura țării. Anterior, grupul Momentum anunțase că a reușit să unească opoziția divizată pentru a obține peste 266.000 de semnături împotriva ofertei capitalei ungare. Momentum nu ascunde faptul că va încerca să-l oprească pe Orban de la a obține un al treilea mandat consecutiv în 2018.

Grupul, care este pe punctul de a se transforma într-un partid politic, susține că în loc de JO, o finanțare sporită ar trebui direcționată către spitale și școli.

Citește și