zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Orele astrale ale României

Sunt momente în istorie care toarnă în oțel borne durabile, dacă nu definitive, pentru popoarele care le trăiesc. Momentele astrale salvează popoarele, timpul le forjează și le cizelează și, în cazuri dramatice, clipe cumplite le spulberă.

de Mirela Turlan , Editor Web 24.11.2016 · 19:06 2 min de citit și în ziarul tipărit
Orele astrale ale României

Foto: Ziarul Financiar

Sunt momente în istorie care toarnă în oțel borne durabile, dacă nu definitive, pentru popoarele care le trăiesc. Momentele astrale salvează popoarele, timpul le forjează și le cizelează și, în cazuri dramatice, clipe cumplite le spulberă.

Aderarea României la UE de la care se împlinesc la 1 ianuarie viitor zece ani este unul dintre aceste momente astrale pentru România.

Nu este singurul în istorie. Ziarul Financiar trece în revistă șase din aceste momente – dar ZF nu pretinde să facă istorie; sunt multe alte momente pe care România le-ar putea celebra și aprecia ca parte a devenirii sale. Primul dintre aceste momente este „Mica Unire” de la 1859, Războiul de Independență este o piatră de hotar, Marea Unire de la 1918 este un moment decisiv pentru țară și devenirea ei, 23 august 1944 este o cumpănă, dar care a făcut posibilă unitatea țării prin decizia Regelui Mihai I de a scoate țara din alianța cu Germania, Revoluția română din 1989 înseamnă prezentul nostru liber de astăzi realizat prin sacrificiul suprem al multora dintre semenii noștri, iar aderarea la UE înseamnă viitorul nostru. Toate aceste momente strânse într-un mănunchi definesc tot ce suntem noi azi, așa cum apele neînsemnate de pe dealuri se strâng în văi și formează râuri și abia atunci capătă chip și nume. Vom petrece, așadar, în curând 10 ani de la integrarea în UE. ZF și-a propus să arate în următoarele pagini ce am realizat în cei zece ani. Cine sunt câștigătorii și cine sunt perdanții integrării. Cum a evoluat România și care sunt așteptările. Și ce învățăminte putem trage. Istoria, chiar și istoria fiecărei zile, nu așteaptă pe nimeni și nu face cadouri nimănui, dar pentru că facem parte din ea, trebuie să o înțelegem.

Citește și