zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Pagina verde. Black Friday scoate la iveală încă o dată slaba infrastructură de colectare a deșeurilor din România. Cumpărăm doar într-o zi de peste 200 mil. euro îmbrăcăminte și electrocasnice, dar cele vechi iau drumul gropilor de gunoi. De ce?

Black Friday, fenomen care în ultimii ani a cunoscut o evoluție importantă și în România, este un moment bun pentru industria IT&C, dar și pentru cea de fashion și a bunurilor de larg consum din punctul de vedere al vânzărilor, însă din punctul de vedere al economiei circulare acest fenomen pune mai multă presiune pe sistemul de colectare și reciclare, odată cu creșterea bruscă a volumelor de amb…

de Mirela Turlan , Editor Web 11.11.2025 · 20:30 2 min de citit și în ziarul tipărit
Pagina verde. Black Friday scoate la iveală încă o dată slaba infrastructură de colectare a deșeurilor din România. Cumpărăm doar într-o zi de peste 200 mil. euro îmbrăcăminte și electrocasnice, dar cele vechi iau drumul gropilor de gunoi. De ce?

Foto: Ziarul Financiar

♦ Purtăm un articol vestimentar în medie de șapte ori după care îl aruncăm, de cele mai multe ori nu în containerele special amenajate, iar doar unu din două aparate electrice și electrocasnice scoase din uz ajunge în circuitul corect de reciclare.

Black Friday, fenomen care în ultimii ani a cunoscut o evoluție importantă și în România, este un moment bun pentru industria IT&C, dar și pentru cea de fashion și a bunurilor de larg consum din punctul de vedere al vânzărilor, însă din punctul de vedere al economiei circulare acest fenomen pune mai multă presiune pe sistemul de colectare și reciclare, odată cu creșterea bruscă a volumelor de ambalaje, dar aduce din nou în discuție faptul că România este codașă la colectare și reciclare, mai ales la textile și deșeuri de echipamente electrice. De exemplu, doar eMag a înregistrat comenzi de 986 mil. lei (circa 200 mil. euro) într-o singură zi.

Astfel, potrivit datelor analizate de Asociația ENVIRON, vânzările de produse electrice și electronice cresc cu până la 45% în perioada Black Friday față de o lună obișnuită, ceea ce duce la o creștere de 10-15% a cantității de deșeuri de echipamente electrice și electro­nice (DEEE) generate.

Citește și