zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Pagina verde. Ce se poate găsi în râurile din România: de la sticle, PET-uri și mici obiecte din plastic la deșeuri din lucrări de construcții

Trei noi dispozitive pentru colectarea deșeurilor din ape vor fi instalate până la finalul acestui an pe râurile Jiu, Argeș și Mureș, după ce au fost deja montate două astfel de „capcane“ pe râurile Dâmbovița și Ialomița. Inițiativa a aparținut brandului de apă minerală Dorna.

de Alina-Elena Vasiliu 30.08.2022 · 19:31 2 min de citit și în ziarul tipărit
Pagina verde. Ce se poate găsi în râurile din România: de la sticle, PET-uri și mici obiecte din plastic la deșeuri din lucrări de construcții

Foto: Ziarul Financiar

♦ Cantitatea de deșeuri colectate variază foarte mult de la un râu la altul și depinde de mai mulți factori, precum debitul râului, punctul de amplasament al sistemului de colectare față de izvor, condițiile meteorologice, precum și de cantitățile de deșeuri care ajung pe cursul apelor.

Trei noi dispozitive pentru colectarea deșeurilor din ape vor fi instalate până la finalul acestui an pe râurile Jiu, Argeș și Mureș, după ce au fost deja montate două astfel de „capcane“ pe râurile Dâmbovița și Ialomița. Inițiativa a aparținut brandului de apă minerală Dorna.

„Pentru o eficiență sporită a procesului de colectare a deșeurilor din ape, avem în vedere sistemele de colectare adaptate la specificul geografic și hidrologic al râurilor – debit, lățime, adâncime, rezistența malurilor. Deșeurile colectate de pe cursul apelor sunt fie de mici dimensiuni, precum sticle, PET-uri, diferite obiecte din plastic, fie deșeuri mai voluminoase, provenite din lucrări de construcții“, spune Iuliana Nedelcu, marketing director la Coca-Cola România, din care face parte Dorna. Cantitatea de deșeuri colectată de aceste sisteme variază foarte mult de la un râu la altul și depinde de mai mulți factori, precum debitul râului, punctul de amplasament al sistemului de colectare față de izvor, condițiile meteorologice, precum și de cantitățile de deșeuri care ajung pe cursul apelor.

„De la începutul acestui an, brandul de apă minerală naturală Dorna, alături de partenerii strategici din campania ´Apa care are grijă de apeª, a instalat două dispozitive de colectare a deșeurilor pe râurile Dâmbovița și Ialomița. Aceste sisteme inovatoare de colectare captează deșeurile de la suprafața apei până la adâncimea de un metru sub apă, funcționând exclusiv cu ajutorul vântului și al curenților de apă, fără a avea nevoie de energie sau intervenție umană.“ Raportarea cantităților colectate prin aceste sisteme presupune mai multe etape, cea de colectare de pe râuri fiind prima. Ulterior, datele vor fi analizate și vor fi realizate statistici care ar putea să folosească actorilor implicați în managementul deșeurilor.

Citește și