zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Pagina verde. Plastic – realități și prejudecăți. Mit : PET-ul nu se poate folosi pentru a îmbutelia vin

Vinul este o licoare care nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă modul în care acest produs este îmbuteliat a avansat și el odată cu evoluția tehnologiei și odată cu transformarea afacerilor de familie în grupuri regionale sau chiar internaționale.

de Mădălina Dediu Panaete , Junior Editor 28.01.2025 · 19:26 2 min de citit și în ziarul tipărit
Pagina verde. Plastic – realități și prejudecăți. Mit : PET-ul nu se poate folosi pentru a îmbutelia vin

Foto: Ziarul Financiar

♦ În România, ambalajele de tip PET sunt folosite cu precădere în ambala băuturile răcoritoare sau berea, însă în ultimii ani producătorii au dezvoltat ambalaje potrivite și pentru vin, o licoare la fel de „pretențioasă“ atunci când vine vorba de păstrare ca și alte băuturi alcoolice.

Vinul este o licoare care nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă modul în care acest produs este îmbuteliat a avansat și el odată cu evoluția tehnologiei și odată cu transformarea afacerilor de familie în grupuri regionale sau chiar internaționale. Dacă dopul de plastic este din ce în ce mai utilizat mai ales în cazurilor vinurilor tinere, care sunt recomandate a fi deschise curând după modul de producție, sticla a început și ea să aibă o alternativă mai modernă și mai prietenoasă cu mediul. Astfel, grupul ALPLA a lansat un ambalaj din PET reciclat special pentru vin. Acest ambalaj cântărește doar o opta parte dintr-o sticlă, reduce amprenta de carbon cu până la 50% și permite economii de preț de până la 30%, conform datelor de pe site-ul companiei. De asemenea, acest ambalaj poate fi realizat în întregime din PET reciclat (rPET), iar soluția de ambalare este disponibilă în formate de 0,75 litri și 1 litru și este deja utilizată în Austria de clientul și partenerul de dezvoltare – producătorul de vinuri Wegenstein.

Citește și