Pagina verde. Plastic – realități și prejudecăți. Sunt recipientele reutilizabile standardul viitorului în HoReCa și la evenimente?
Recipientele reutilizabile din plastic devin o soluție populară la festivaluri, evenimente, în cafenele și în restaurante, limitând astfel cantitatea de plastic care ajunge la gunoi după ce paharele sau vesela nu mai sunt necesare.
Foto: Ziarul Financiar
♦ De pildă, la ediția din toamna lui 2023 a Slow Coffee Festival, un festival de cafea de specialitate organizat de Artisan Coffee în București, organizatorii au interzis paharele de unică folosință și au pus la dispoziția vizitatorilor recipiente reutilizabile.
Recipientele reutilizabile din plastic devin o soluție populară la festivaluri, evenimente, în cafenele și în restaurante, limitând astfel cantitatea de plastic care ajunge la gunoi după ce paharele sau vesela nu mai sunt necesare. „Nu putem spune dacă aceasta va fi sau nu o tendință în viitor. Totuși, dacă ne uităm la obiectivele Uniunii Europene privind deșeurile de ambalaje, se dorește ca paharele reutilizabile să devină un standard al viitorului“, spune Ioan Vâț, director de vânzări la Alpla Packaging România, o companie care a deschis în 2023 la Târgu-Mureș o fabrică de reciclare a PET-urilor, prima din portofoliul său pe piața locală. De pildă, la ediția din toamna lui 2023 a Slow Coffee Festival, un festival de cafea de specialitate organizat de Artisan Coffee în București, organizatorii au interzis paharele de unică folosință și au pus la dispoziția vizitatorilor recipiente reutilizabile.
„Reutilizarea și reciclarea sunt soluții complementare pentru a realiza o adevărată economie circulară în ambalaje. Prin urmare, toate ambalajele reciclabile și reutilizabile trebuie să fie evaluate în mod egal în funcție de amprenta lor reală de mediu (modulare ecologică), mai degrabă decât în funcție de stabilirea unor obiective stricte de reutilizare. O sticlă PET de unică folosință depășește o sticlă grea reutilizabilă din punctul de vedere al durabilității dacă sunt luați în considerare toți parametrii (conținut reciclat, distanța de transport, reciclare la sfârșitul duratei de viață)“, mai spune Ioan Vâț.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca