zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Pagina verde. Previziunile Apelor Române: Consumul de apă în agricultura din România se va dubla în următorii cinci ani, pe fondul schimbărilor climatice

În 2024, România a consumat 3,1 miliarde de metri cubi de apă pentru agricultură și se estimează că în 2029 această cantitate va ajunge la 7 miliarde de metri cubi. Astfel, în doar cinci ani consumul de apă în agricultură va fi dublu, conform previziunilor Administrației Naționale „Apele Romane“, care a oferit aceste informații la solicitarea ZF.

de Vali Pencu , Colaborator 05.08.2025 · 20:15 2 min de citit și în ziarul tipărit
Pagina verde. Previziunile Apelor Române: Consumul de apă în agricultura din România se va dubla în următorii cinci ani, pe fondul schimbărilor climatice

Foto: Ziarul Financiar

♦ Vom folosi mai multă apă să producem cereale și legume decât salam, cașcaval, mașini, haine sau materiale de construcții.

În 2024, România a consumat 3,1 miliarde de metri cubi de apă pentru agricultură și se estimează că în 2029 această cantitate va ajunge la 7 miliarde de metri cubi. Astfel, în doar cinci ani consumul de apă în agricultură va fi dublu, conform previziunilor Administrației Naționale „Apele Romane“, care a oferit aceste informații la solicitarea ZF.

Cererea de apă în agricultură a crescut mult și în ultimii cinci ani, pe fondul secetelor consecutive și s-a ajuns de la un consum de 2,3 miliarde metri cubi în 2020 la 3,1 miliarde în 2024, conform sursei menționate anterior. Totuși, viitorul apropiat aduce schimbări drastice, în contextul valurilor de secetă și arșiță care afectează serios agricultura încă din 2020. Anul acesta, de exemplu, culturile de porumb au început să ardă, la propriu, la rădăcină, iar mulți fermieri spun că stresul hidric le compromite total producția. Mai mult, se repetă situația de anul trecut, când peste 2 milioane de hectare cultivare cu porumb și floarea-soarelui au fost afectate de secetă.

Citește și