Pagina verde. Total Waste Recycling, o companie care reciclează echipamente electrice și electronice, voia să facă o a treia fabrică în România cu ajutor de stat, dar a fost respinsă. „Probabil vom mai încerca prin PNRR“
Total Waste Recycling, o companie cu activitate în domeniul reciclării, care a fost respinsă din rândul dosarelor acceptate pentru ajutor de stat, avea în plan să facă o fabrică de reciclare în Călărași dacă ar fi primit contribuția financiară din partea statului.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „În prezent, avem două fabrici de reciclare DEEE (echipamente electrice și electronice – n. red.), la Jilava (jud. Ilfov) și Apahida (jud. Cluj)“, a spus Mihail Roșca, proprietarul companiei.
Total Waste Recycling, o companie cu activitate în domeniul reciclării, care a fost respinsă din rândul dosarelor acceptate pentru ajutor de stat, avea în plan să facă o fabrică de reciclare în Călărași dacă ar fi primit contribuția financiară din partea statului.
„Doream să realizăm o investiție de peste 10 milioane de euro într-o fabrică de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice în județul Călărași. Nu am reușit să adunăm 100 de puncte din cauza valorii mai mici a investiției și a numărului de angajați noi. Probabil vom mai încerca prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n. red.)“, a spus Mihail Roșca, proprietarul companiei, la solicitarea ZF.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca