Pandemia expune dependența Europei de importuri

Pandemia de COVID-19 a arătat cât de perturbatoare poate fi chiar și pentru economii mari dependența companiilor de importuri și de lanțurile de aprovizionare globale. Analiștii spun că autoritățile paneuropene și guvernele trebuie să se folosească de oportunitățile pe care le oferă actuala criză pentru a rezolva această problemă. O economistă sugerează că autoritățile UE ar putea urma exemplul testelor de stres bancare și obliga companiile să evalueze impactul perturbărilor asupra principalelor lor surse de aprovizionare.

Rezistența este cuvântul de ordine al ședințelor de consiliu anticriză în contextul unei pandemii care pune companiile în situația de a lupta pentru supraviețuire sau, mai simplu, de a rezolva vulnerabilitățile expuse de un șoc brutal pentru lanțurile de aprovizionare globale, scrie Ben Hall, comentator la Financial Times. A devenit acum laitmotivul factorilor de decizie din UE care proiectează planuri de acțiune contra crizei și urmăresc o ocazie de a readuce locurile de muncă în Europa. Nimeni nu poate fi împotriva rezistenței. Dar sub ea pândește amenințarea protecționismului care încă mai poate aduce multe pierderi Europei. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a folosit cuvântul de patru ori când a prezentat săptămâna trecută planurile pentru un fond de revenire de 750 miliarde de euro. Liderii UE au declarat la ultimul summit european, în aprilie, că mai multe investiții în tehnologii digitale și ecologice „ne vor ajuta, de asemenea, să devenim mai rezistenți și mai puțin dependenți prin diversificarea lanțurilor noastre de aprovizionare esențiale“. Blocajele economice și medicale cauzate de pandemie au expus dependența Europei de importuri, în special de cele din China. Guvernele europene nu s-au mai putut baza pe aprovizionarea lor obișnuită cu echipamente de protecție, ventilatoare, unele medicamente generice și ingrediente de bază care intră în componența produselor farmaceutice sofisticate. S-a cerut, astfel, revenirea producției în fabricile europene.

La fel ca producătorii internaționali concurenți, companiile europene, în mare parte cele mari, au folosit din ce în ce mai mult lanțuri valorice globale, unde diferite etape ale procesului de producție sunt executate de companii diferite, adesea în diferite țări. Specializarea, reducerea costurilor prin producție mai mare și gestionarea strictă a stocurilor ajută la scăderea cheltuielilor. Însă creșterea utilizării acestui model înseamnă că șocurile de aprovizionare se pot propaga adânc în economii, provocând daune mult mai mari decât întreruperea inițială. Lanțurile de aprovizionare extinse sunt la fel de puternice ca veriga lor cea mai slabă. Dependența europeană de importurile chineze nu este imensă. Aceasta variază de la aproximativ 3% din producția brută în Grecia la 8% în Ungaria și Olanda, potrivit economiștilor de la CREST-Ecole Polytechnique din Franța. Însă dependența a crescut puternic – de peste patru ori între intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului în 2000 și 2014, anul celor mai recente cifre disponibile.