zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Pangram, producătorul de paste făinoase sub marca Monte Banato, a trecut pe pierdere în 2025, la afaceri de 43,7 mil. lei

Pangram, producătorul de paste făinoase sub marca Monte Banato, deținut majoritar de grupul italian Colussi (92,3%) și de Ioan Popa (7,5%), primarul din Reșita, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 43,7 mil. lei (aproximativ 8,7 mil. euro), în scădere cu 13,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 50,5 mil. lei (10,1 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelo…

de Mirela Turlan , Editor Web 15.07.2026 · 21:37 2 min de citit și în ziarul tipărit
Pangram, producătorul de paste făinoase sub marca Monte Banato, a trecut pe pierdere în 2025, la afaceri de 43,7 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Pangram, producătorul de paste făinoase sub marca Monte Banato, deținut majoritar de grupul italian Colussi (92,3%) și de Ioan Popa (7,5%), primarul din Reșita, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 43,7 mil. lei (aproximativ 8,7 mil. euro), în scădere cu 13,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 50,5 mil. lei (10,1 mil. euro), conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Pangram a trecut pe pierdere în 2025, având un rezultat negativ de 280.854 de lei (55.700 de euro), de la un profit net de 2,3 mil. lei (468.500 de euro) realizat în anul precedent, potrivit datelor publice. Compania a ajuns în 2025 la un număr mediu de 118 angajați, cu 12 oameni mai puțin decât în 2024. Povestea brandului Monte Banato a început în anul 1994, odată cu înființarea Pangram, o firmă mixtă româno-germană care și-a deschis o secție de producție de paste făinoase cu ou, având o capacitate de producție de 60 kg/oră, la Reșița, județul

Caraș-Severin. Apoi, compania a început să livreze paste către Bulgaria și spaghete industriale către Cehia, iar ulterior a ajuns în mâinile italienilor de la Colussi. Brandul italian Barilla este lider pe piața pastelor făinoase din România, urmat de Băneasa (brand deținut de antreprenori locali) și de marca Monte Banato. Fie că ajung sau nu în Italia, românilor le place să mănânce paste, iar în ultimii ani, din cauza prețurilor mai mari decât în anii anteriori, au ales o variantă mai ieftină – mărci private – în loc să reducă consumul, au declarat anterior jucătorii din piața de profil.

Citește și